Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cum s-a împărțit nedreptatea a doua oară

Vă amintiți că un june moldovean a făcut o cerere de restituire a cetății Sucevei, motivînd că o străbunică de-a sa ar fi fost babardită de Ștefan cel Mare? Probabil ați rîs atunci, deși martorul Grigore Ureche a declarat în scris că sfîntul omologat de Patriarhia Română a fost nu doar aprig la mînie și degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat, ci și un curvar împătimit care, profitînd de întunecatul Ev Mediu, a lăsat cu burta la gură o droaie de fătuci pe dulcile coline ale Moldovei.

Deși prin venele lui Costică Constanda nu circulă sîngele albastru al vreunor nobili de pe malul Loarei, el s-a trezit moștenitorul unui sat francez și al celui mai scump bordei din Europa.

O bătrînică vrăjită de legea retrocedărilor pesediste a fost strînsă cu ușa primăriei pînă și-a vîndut pe mai nimic drepturile litigioase unor rechini imobiliari crescuți în acvariul din biroul primarului Traian Băsescu.

După o partidă de barbut, Costică a preluat ștafeta din mers și, cu o halcă din București în gură, zice că-i e cam foame. Doamna Pandele, milostivă, i-a pasat o șaormă în valoare de șapteșpe milioane de euroi, drept consolare că a fost împiedicat să-și construiască un palat deasupra bordeiului, urmînd să-i mai vîre la teșcherea încă o sută și ceva de milioane pentru sătucul buclucaș în care și-au îmbîrligat cozile vreo cinșpe avocați ai diavolului. În loc să evalueze prețul celor două hectare la valoarea din 1948, cînd le puteai schimba pe două Peugeot-uri de serie, drăguții de avocați cer acum, cînd pășunea de odinioară s-a preschimbat într-un cartier șic, contravaloarea a 1.500 de Mercedesuri decapotabile.

Cu aerul că o nedreptate făcută în urmă cu șaptezeci de ani de către colegii de partid ai tatălui lui Ion Iliescu va fi reparată de fiul său, pesediștii, la un Bruderschaft cu liberalii, au votat cu surle și trîmbițe sfînta lege a retrocedărilor în urma căreia prințul Duda a ajuns cel mai mare proprietar de păduri din Munții Carpați, Gigi Becali a reușit să se cocoațe pe jilțul aurit al unei familii nobiliare, iar în capul lui Constanda, Ciorogîrla s-a mutat pe Coasta de Azur.

Puținii moștenitori care n-au sucombat prin sălile de așteptare ale tribunalelor s-au resemnat cu fărîmiturile și resturile rămase de la festinul în care, bișnițari cocliți, băieți cu ochi albaștri și urmașii activiștilor de partid au jucat hora unirii cînd s-a împărțit nedreptatea a doua oară.

Păcălicii marii retrocedări fost-au locuitorii satelor noastre capitaliste care au ajuns să cumpere lapte de la supermarket, după ce bunicii și părinții lor au murit de inimă rea, cînd li s-au confiscat peticul de pămînt, carul cu boi și vaca din bătătură.

Puțină lume știe că 80% din pușcăriașii puși în lanțuri de comuniști erau țărani care se opuseseră colectivizării, 15% foști politicieni, bancheri, moșieri și intelectuali famelici și numai 5% borfași sadea.

Înapoindu-i-se în bătaie de joc doar țarina pîrloagă pe care n-avea cu ce să o lucreze, fără despăgubirile cuvenite pentru animalele de prăsilă care s-ar fi transformat în turme în cei cincizeci de ani în care și-a pierdut conștiința de clasă, țărănimea română culege acum, în patru labe, sparanghelul din grădina părinților lui Klaus Iohannis.

 

Elegia învierii țăranului care s-a spînzurat de grinda grajduluidupă ce i-au fost confiscați caii la CAP

Laptele s-o reîntoarce-n vacă

obosit, din secolul trecut.

Or să vină alții să petreacă

unde noi am plîns și-am petrecut.

Alte fete s-or boi-n oglinda

ce-a-nghiţit o mie de femei.

Am curtat și noi o vreme grinda

și-am dansat cu foc în cuiul ei.

Că duminica, mînca-o-ar boala,

a căzut ca proasta într-o joi,

c-a greșit Preasfîntul socoteala

de cînd stă pitit în păpușoi.

Geaba ne momesc muieri și babe

cu prescuri și grîu înmiresmat,

ne-om tîrî și noi în patru labe,

spre biserica numită MAT.*

*denumire a cîrciumii sătești prin anii’50. La o adunare tovărășească în celebra comună Maglavit, cînd un medic, un general și un prof universitar au primit titlul de fii ai satului, un fost coleg de școală, rămas tractorist la CAP, le-a strigat din mulțime: „Bă, voi ați ajuns fiii satului, iar noi am rămas fiii MAT-ului“.

Poezie apărută în volumul Scaunul cu trei picioare, 2019.

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed

3 comentarii

  1. #1

    Cu putin ghinion de nesansa Duda nu a ajuns rege. Tot e bine ca se taraste ca boierul printr-o republica retrocedata.

  2. #2

    MAT monopolul alcoolului si tutunului. Vindea, dar si colecta (dupa cum ii zice numele) tutunul si alcoolul produs „artizanal”. Oricum, imaginea e foarte evocatoare. Fiii MAT-ului nu erau vitregi, sau instrainati de parintii lor, se prezentau cu o remarcabila constiinciozitate.

  3. #3

    MAT = Monopolul Alcoolului si Tutunului. E din Interbelic

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint