Dare de seamă despre orbi

Sub nasul unui președinte ignorant și fudul, noii troțkiști cu pălărioară și cu cont pe Instagram pun în aplicare planul imperfect, dar încăpățînat, de dizolvare a autorității statului, un stat blegit de corupție și de prostia funcționarilor săi.

Chiar dacă inima mișcărilor de stradă prezintă extrasistole politice, chiar dacă îi ies la iveală marxismul, logistica subversivă și facturile transnaționale, chiar dacă sloganurile puse în circulație se rup tot mai mult de realitate și sapă cu rîvnă groapa legalității, președintele nu vede.

Președintele nu vede nici schema tehnică a protestelor, distribuită de pictorul neoexpresionist cu tatuaje și clopoței Paul Hitter, trăit în miezul elanului paracivic, în celula ultimă a activiștilor, acolo unde scopul și misiunea au subtitraj anarhic. Omul vorbește din interior cu date și fapte verificabile, cu cifre și biografii. Vorbește despre radicalism și gherilă, despre fundamentalism și iraționalitate, despre violență și organizarea acestei violențe, despre recidivism și resurse nejustificabile, despre jurnaliști controlînd mulțimi, activiști controlînd redacții și șefi de instituții controlînd rostogolirea faptelor. Vorbele lui se împletesc cu vorbele altor whistleblowers, cu vînătăile Jandarmeriei, cu programele puțind a anarhism ale comitetelor de acțiune și cu declarațiile Alinei Mungiu-Pippidi, mama războiului civic urban și academic, prima femeie mai deșteaptă ca bărbații.

Președintele Iohannis, însă, nu vede. Perspectiva pe care o are din dormitorul de trei sute de metri pătrați de la Vila Lac 3, ai cărui pereți au fost doborîți cu barosul ca să încapă patul monumental cît un teren de handbal și ego-urile celor doi soți din Sibiu, nu-i îmbunătățește vederea. Nici enorma suprafață vitrată care înlocuiește zidurile dinspre lac și care dă clădirii lui Ceaușescu un aer de neostalinism privat nu-l ajută să vadă. Președintele ține pur și simplu ochii închiși și așteaptă ca Universul, ajutat de SRI, să conspire în favoarea legendei sale.

Că veni vorba, nici Hellvig nu stă bine cu vederea. Nici din vîrful celor 600 de milioane primite suplimentar la bugetul SRI nu se vede nimic în neregulă la proteste. Siguranța națională s-a luat zilele astea cu numărarea banilor, nu poate da atenție unor acțiuni promovate chiar de organizatori în cheie subversivă. Și apoi, nu-i cazul să cercetezi modul în care se face mobilizarea pe releele online dacă asta înseamnă să te cercetezi pe tine. Dar pînă la SRI avem de-a face cu orbirea instituțiilor chemate să păzească strada. Jandarmeria n-a arătat nici un interes pentru celulele care, manipulînd mulțimi și realități, clatină încrederea în instituțiile statului. Structura ei informativă n-a mișcat un deget în apărarea dreptului public colectiv. Flăcăii însărcinați cu paza avutului public și a legii au stat cu mîinile atîrnînd pe lîngă corp cînd Sandi Robinet i-a mutat unui bătrîn arcada mai spre nas, iar cei zece activiști înfășurați în convingeri proudhoniene au dat de-a azvîrlita cu schelele Primăriei.

Poliția? Ei, aș! C-eșt’ copil!? Poliția numără și ea lefurile mărite. Nici prin cap nu-i trece să adune informații despre potențialul unor grupuri ce combat fizic statul, autoritatea, democrația, rezultatul votului. Ca să facă exact asta, Poliția e abilitată prin Constituție cu drepturi, cu obligații și cu bani. Nimeni altcineva nu e mai nimerit s-o facă, mai ales că Poliția are și un serviciu secret însărcinat cu astfel de cercetări. Nu există nici măcar un raport înaintat miniștrilor, Camerei sau Senatului, nu există nici măcar o informare rudimentară, o aducere la cunoștință, o mențiune în CSAȚ sau o notă informativă circulată în comunitatea serviciilor de informații și între ministerele de forță care să vorbească despre o realitate concretă, palpabilă și numărabilă, ce-și plimbă silueta insurgentă pe sub nasul statului de drept. Organele statului dorm pe ele și-și ronțăie veniturile de bugetari, umflate de PSD. Iar PSD însuși, cel mai prost și mai corupt partid din lumea democratică, rîde ca idiotul satului cînd sătenii îl duc să-l înece.

Între critica fundamentată a hoției și violența de stradă e o distanță uriașă. Ea se vede în fiecare zi. Mulțimile care ies în piețe urînd PSD-ul au o legitimitate care izvorăște din democrație, drepturi și libertăți. Nu le pasă de noile legi ale Justiției, fiindcă dacă le-ar păsa s-ar învrednici să le citească. Dar le pasă de mersul împomolit al țării, și asta e destul. În umbra lor inocentă ticăie mecanismul otrăvit al presiunii, al luptei pentru putere. Acolo muncește celula insurgentă a organizatorilor, pilotată politic și informativ. O temă-slogan aleasă la întîmplare – Roșia Montană, Arafat, legile Justiției sau corupția – reprezintă momeala. De rest se ocupă lipsa de informație și de bănuieli ale celor care ies în stradă cu sinceritate.

Nici un organ al statului nu a produs un rînd de avertizare, nici unul din cele șapte servicii supranumerice n-a dat semne de vedere. E clar, trăim în țara orbilor. Rămîne de văzut cine vine împărat în urma chiorului.