Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dragi cetățeni români!

Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză în București.

S-ar putea ca, în halatele de case de la Sibiu, să fie mîndru de această ispravă istorică, nu însă și la serviciu, cînd, alergic la tunul Berta, dă dovadă de un rrromânism atroce, surîzînd cu lopata mîinii lipită de piept ori de cîte ori vine vorba de glorioasele fapte de arme ale țăranilor desculți împotriva strămoșilor săi încălțați.

În felul lor, ungurii sînt mai cinstiți cînd refuză să țopăie de bucurie că România s-a făcut mare în ziua în care Ungaria s-a făcut mititică. Deși nu-i exclus ca și nemții din Ardeal să sufere ori de cîte ori Iohannis îi consideră un soi de românași de la coada vacii.

Odată intrați în Europa, politic corect ar fi fost ca de Ziua Unirii să scăpăm o lacrimă și pe mormintele învingătorilor, și pe mormintele învinșilor, fiindcă nu-i exclus ca, pe cealaltă lume, ulanii căzuți în smîrc la Mărășești să tragă din același chiștoc cu pifanii noști pe malul rîului Lethe.

Așadar, domnule președinte, cînd vă adresați poporului, lăsați r-urile lui Rareș Bogdan deoparte și rostiți apăsat: „Dragi cetățeni români!”.

 

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

1 comentariu

  1. #1

    Asta e un ideal pe care romanii cu drag l-ar atinge. Atata doar ca mingea-i la unguri. Noi tot tragem sa ne impacam, dar, vorba argentinianului, it takes two to tango. Dupa indarjirea cu care vor ei sa-si desparta pana si mortii de ai nostri, nu prea am sperante ca vom imparti chistoace prea curand. La nivel personal desigur, dar nu la nivel de stat.
    Sunt multe si marunte pentru care Klaus merita critizat, dar pentru atitudinea fata de unguri categoric nu.
    Auto-victimizati de tipul Popa Tökes,care a inceput ca fake-hero (va scrie un martor ocular a prestatiei lui la revolutie), si a continuat ca sabotor pe fata al Romaniei, nu au cum sa fie impacati prin toleranta si intinderi de maini. Pentru ca ei au alta agenda si chiar nu le place cand ungurii si romanii se inteleg bine.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.