Legile Justiției române joacă rolul paturilor la o casă de toleranță aflată în pragul falimentului, unde matroana, în loc să schimbe curvele îmbătrînite în rele, încearcă să schimbe dormezele care scîrțîie.
În vreme ce, la Bruxelles, Opoziția se bălăcărea cu Puterea, stuchindu-se-n ochi precum chivuțele în gura oborului, în fața Tribunalului din București înflorea un trandafir în plină iarnă.
Trandafirul cu pricina se numește Dumitru Dragomir.
Invitat anul trecut de un complet de judecată să petreacă șapte ani în haznaua cu șobolani a țuhausului pentru delapidare, spălare de bani și evaziune fiscală, Mitică s-a scuturat acum de bube și pecingini și a ieșit curat ca lacrima din sala de judecată.
Întîlnirea cu cel de-al doilea complet „corect și curajos”, cum bine zice jupînu’, pare ireală ca izbirea „Titanicului” de un aisberg din vată de zahăr, de vreme ce suveicile fiscale, firmele-fantomă și sacoșele cu parai s-au topit în pelteaua dreptei judecăți.
Metoda ni se pare infailibilă: vine unul necruțător care îți pune în cîrcă șapte cocoașe spre a te pasa apoi altuia, moale și cald ca o brînzoaică și dispus să te opereze fără anestezie, ca să scapi de povară.
Cît de tare te dor buzunarele după o asemenea operație numai mutul de la manutanță poate s-o spună.
De la șapte ani la zero barat e un drum asemănător celui de la Canossa, pe care Justiția noastră desculță ar trebui să-l străbată pe străzile fleșcăite ale Bucureștiului pînă la poarta fostului Papă al fotbalului românesc și să-i ceară iertare că s-a jucat puțin cu el de-a Corleone.
Pentru asemenea obraznicie, nea Mitica ar trebui sa dea justitia in judecata si sa ceara 7 ani de concediu platit pe Coasta de Azur si 7 table cu zaruri de aur incrustate cu diamante.