Teamă mi-e că-n ierarhia puşcăriilor, unde găinarii lustruiesc bocancii borfaşilor pe al căror obraz cicatricile joacă rolul treselor de general, Copos, Adamescu, Adrian Năstase şi Dan Voiculescu par nişte soldaţi neinstruiţi care nu şi-au luat bacalaureatul fiindcă s-au bîlbîit la testul “Spune-mi cît ai furat ca să-ţi spun cît de mare eşti”.
Stînd strîmb şi judecînd drept, asistăm la o cădere în derizoriu a ideii de barosan căci, după ce au mînuit marile tunuri pe vremea cînd România capitalistă era fată mare, aceşti domni sînt priponiţi pentru folosirea unor puşcoace de soc acum, cînd patria noastră a intrat în rîndul damelor de consumaţie.
Să ai un şirag de hoteluri pe vîrfurile Carpaţilor şi încă pe atîtea în buricul Bucureştilor, să poţi îmbrăca în frişcă pandişpanul Casei Poporului de sus şi pînă jos şi să nu rezişti a-ţi vîrî deştul în borcanul cu miere al bietei noastre loterii; să ai cerul înstelat pe umeri şi legea moralǎ închisă în seif şi să recurgi la mica ciupeală într-un proces de insolvenţă mascată; să fii mentorul şcolii filosofice a lui Micky Şpagă şi să lărgeşti graniţele Imperiului Austro-Ungar pînă la ţărmul Mării Negre vînzîndu-le austriecilor pe mai nimic sistemul bancar naţional şi sondele din stema ţării şi să-i oferi pe de-a moaca lustragiului indian combinatul siderurgic din Galaţi numai fiindcă ţi-a cîntat Tony Blair la fereastra Guvernului “Abaramu, abaramu, că sînt micuţ şi sînt hoinar şi n-am un ban în buzunar, abaramu” – păi, cum să nu susţii că Justiţia română are păr pe limbă şi e rîrîită dacă te bagă la mititica pentru termopane şi clanţe de uşi? Cît despre talentul lui Dan Voiculescu de a juca rolul băbuţei cercetate la DNA fiindcă a fost prinsă cu treizeci de ouă negre în broboadă la uşa unui medic, e clar că, dacă-şi extirpa la timp micuţul şi neastîmpǎratul organ al ciordelii, Varanul ar fi fost aureolat astăzi de imunitatea furtului calificat căci, atîta vreme cît dracul nu te-a reclamat că i-ai furat arginţii, poţi poza în uşă de biserică cu condiţia de a-i achita la timp Preafericitului taxa de protecţie.
Nici Al Capone nu a fost bagat la zdup pentru marile rele, ci pare-mi-se pentru un rahat de evaziune. Asta nu inseamna ca bagarea lui la mititica a fost lucru de nimic.