În bou-vagonul dragostei pierdute,
călătoream și eu printre cornute.
Ca un soldat flămînd curtînd marmita,
fără să fiu Peron, strigam „Evita,
de ce mă tot eviți, cînd la peron,
te aștept să-ți dau cu mosc în bou-vagon?
Hai, flutură-ți la geamul meu chiloții,
să îmi iei pulsul, faima și mangoții;
cu felul tău de-a ști să strîngi în brațe,
le-ai pus la chelioși părul pe moațe
și doar lui Hemingway, cam pe nedrept,
i-ai smuls peruca ce-o purta pe piept,
dînd în vileag organul suferind!“
Pe toți ne-așteaptă glonțul de argint.
