Un obicei păgîn, conservat de mahalaua românească pînă prin anii ’60, scotea nuntașii în stradă în zorii zilei și, în vreme ce țambalagiul și acordeonistul gîdilau cu foc instrumentele, vioristul, fluturînd cămașa de borangic pătată de sînge în vîrful arcușului, chiuia alături de nănașe prin fața mulțimii de gură-cască, să afle tot tîrgul că mireasa a fost fată mare.
Cum în rîndul tineretului nostru progresist mai adăsta cîte o membră UTC care călca din greșeală pe bec, moașa comunală aplica recursul la metodă celor doritoare să adoarmă vigilența logodnicului, astfel că, transformată în cusătoreasă, coana mare, cu un ac și o ață de papiotă, refăcea întreg universul dintr-un himen ciuruit.
În ciuda fatalistei strigături populare: “Din cucoș nu faci găină, / Nici din curvă gospodină, / Nici din drum nu faci cărare, / Nici din curvă fată mare”, nenumărate fete cusute trecut-au cu brio proba fecioriei.
Mi-am amintit de această poveste privind cu cîtă smerenie pășește mirele Klaus Iohannis în politichia dîmbovițeană, ca într-o rezervație de dalbe mirese.
Sub zodia lucrului bine cusut, presimt că barosanii locali, prevalîndu-se de visul viermelui de brînză de a trece prin faza de nimfă ca să-și atașeze mai tîrziu două aripioare pudrate cu aur, se vor înălța în văzduh fericiți că au scăpat de ochiul neadormit al hultanului de stepă asiatică Traian Băsescu, dar și de ambîțul procurorului Ponta, care, cu aerul său de papă-lapte, ținea pe mănușa-i de fier un tată socru de pradă, destul de rapace în ciuda penelor căzute.
Așa că, inspirîndu-se din stilul grațios al domnișoarei Alina Gorghiu de a mesteca gumă cu mireasmă de zmeură taman cînd ursul din Sibiu stătea cu laba pe Biblie, la Parlament, o întreagă liotă de mîncători de cadavre își vor clăti gurile cu apă din trei trandafiri înainte de a se încinge hora consensului, profețită de Klaus Iohannis a avea loc la ora șaisprezece și un sfert, într-una din zilele acestui an.
dupa o ,bunicutaK.G.B.”,un profesor luat cu japca de la catedra si un marinar uns cu toate alifiile,de ce sa nu mai experimentam si altceva? eu cred in Johannis ,cel putin face totul atipic,cu bun simt(recunoasterea si considerarea fiecarui cult religios).este o premiera in Romania
Tareeee maestre !!! Remarc ca si atunci cind esti intr-o stare amabila…..tot reusesti sa iriti pu/limea !!!! Tareeee. Toate cele bune !!!!! si sa nu uitam….JE SUIS CHARLIE…!!! si dv.cred….