Inutilul

Între luna mai, când s-au anunțat candidaturile oficiale pentru președinția PNL, și sfârșitul lunii septembrie, când a avut loc alegerea președintelui de partid, România a fost blocată. Un întreg guvern, o mare parte din bugetul țării și cam tot ce se putea arunca în luptă a fost folosit pentru ca Florin Cîțu să devină cel mai nou urmaș certificat al Brătienilor. Pentru ca „echipa câștigătoare“, condusă de finanțistul de talie mondială Florin, să preia puterea în PNL nu s-au făcut economii. Banii de la buget s-au dus spre primarii încă neconvinși ai partidului. Alianța cu USR a fost ruptă pentru a oferi, fie și pentru o lună-două, funcții gurilor flămânde rămase fără un loc în Parlament. Angajații guvernamentali au fost folosiți în campania internă a premierului. Celor de care era nevoie li s-a dat cam tot ce-au cerut. Boc și-a primit Untold-ul și metroul, Virgil Popescu a primit dreptul de a-și băga în PNRR toți amicii, inclusiv sponsorul contraamiralului ajuns primar la Constanța. În doar patru luni și jumătate s-a cheltuit pentru alegerile interne dintr-un partid clasat pe locul doi la locale și parlamentare cam cât se cheltuiește pentru o candidatură la președinția României, dacă nu chiar mai mult. A cheltuit și Orban, dar mult mai puțin, căci n-a avut la dispoziție decât subvenția primită de partid de la stat. Destul de consistentă, în sine, dar nesemnificativă prin comparație cu resursele lui Cîțu.

Și dacă utilizarea banilor publici în interesul meschin al lui Cîțu n-ar fi de ajuns, la acest abuz s-a adăugat totala blocare a României. Sănătatea fost ignorată, educația a fost lăsată în voia sorții, investițiile s-au rezumat la micile învârteli locale din PNDL-uri, legislativul a funcționat în dorul lelii.

Și a venit ziua cea mare, ziua în care președintele Iohannis și-a rupt din timpul său dedicat activităților recreative și și-a uns alesul în funcția de președinte al PNL. Dar în acel moment Florin Cîțu era deja pe făraș. Câștiga șefia partidului, dar pierdea șefia Guvernului și, odată cu ea, orice relevanță.

Singurul care n-a pierdut din toată brambureala asta costisitoare a fost Klaus Iohannis, care și-a văzut instalat, în sfârșit, premierul favorit, pe domnul Ciucă, generalul. În rest, toată lumea a ieșit pe minus.

Rămas aproape singur pe culoarele partidului, Florin Cîțu are acum tot timpul din lume să gândească. Dacă și poate să facă asta. Perioada lui de glorie a durat între momentul în care a câștigat președinția PNL și momentul în care s-a votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului său. Zece zile. Pentru această glorioasă perioadă din cariera unui gambler ratat, România a fost lăsată de izbeliște cea mai mare parte a anului. Am ajuns la cea mai mare datorie externă din toate timpurile, prețurile au fost ajutate să crească pentru a mări artificial PIB-ul, totul a fost sacrificat cu cinism pentru cele zece zile de glorie ale lui Cîțu. Primul președinte al PNL de după 1990 care preia partidul în culmea gloriei și reușește să-l aducă, în trei luni, la minimul ultimului deceniu nu este acum decât o păpușă delabrată care se balansează între șuturile în cur de la Ciucă și miștourile ieftine ale lui Rafila. Și de-abia acum putem spune că înțelegem de ce și Orban, și Iohannis au scris pe bilețele același nume: unul voia drept premier un prost, celălalt își dorea o slugă cu pretenții ușor de îndeplinit. Primul nume care le-a venit ambilor în minte și care îndeplinea ambele criterii a fost cel al lui Florin Cîțu, devenit complet inutil în nici măcar un an.