Jurassic NUP

Dosarul Rompetrol, redeschis de DIICOT, coboară în preistoria faptelor, spre mijlocul anilor ’90. Pe atunci se fura ca în savana mezozoică: raptorii doborau întreprinderea în plină zi și, după ce-i deschideau burta, chemau și haita de la Guvern să-și afunde botul în măruntaie. În aer, ca niște pterodactili miopi, pluteau organele statului cu aripile desfăcute, aruncînd o umbră sigură asupra crimei.

În acei ani de început, s-au supt banii din economie așa cum se suge măduva dintr-un os de vită fiert. Fabrici, resurse, stocuri, export, monopoluri – toată fantezia analfabetă a Epocii de Aur – au fost smulse din patrimoniul statului, golite de cash și abandonate în șanț. Carcasele mamuților industriali au împînzit peisajul pe toată durata deceniului zece, ca și cum planeta fusese lovită de un meteorit în zona Carpaților de Curbură.

Miliardarii de care ați auzit sau de care nu veți auzi niciodată s-au îngrășat din acea supă primordială, în care turmele, holdele și depozitele statului înotau, derutate și nepăzite, spre lingura cea mai apropiată. Rezervele lor de bani, care dorm în conturi panameze, provin din economia putrezită a acelui deceniu, la fel cum petrolul provine din dinozaurii descompuși în Cretacic. Ei umblă azi prin clasamentul bogaților sub numele fiilor și al nurorilor, așa cum umblă amintirea ciumei prin sufletul celor scăpați cu viață.

N-am văzut vreun procuror să tresară cînd familia infiniților frați Păunescu își ronțăie frauda de la Bancorex, Credit Bank, Intercontinental sau Lido. Între 26 decembrie 1989 și noiembrie 2000, s-a furat cu patimă și abjecție. Atunci cînd nu participau direct la spargere, instituțiile statului țineau de șase. Capitalul românesc din Cipru și Monaco atunci s-a format. Baza industrială a țării, ramurile economiei și avuțiile subsolului s-au mutat în căsuțe poștale cu vedere la paradis. Ăia sînt banii vechi ai nobilimii de Neanderthal, neatinsă de practica judiciară a mileniului trei.

De aceea, statul de drept are o datorie. Ca să acorde condiții egale marilor averi, ar trebui să înființeze un DNA retroactiv, specializat în paleontologie și călătorii în timp, care să sape după miliardarii Big Bang-ului.

Dacă s-a redeschis Rompetrolul, să se redeschidă și Petromul. Să se ia la mînă Romtelecomul, SIDEX-ul, Porțile de Fier, Flota și ALRO Slatina, combinatele de la Călărași și Tulcea, de la Reșița și Cîmpia Turzii. Presa anilor ’90 a scris pe larg despre toate. Sînt dosare care au produs pagube mai mari decît ciuma lui Caragea sau decît marea invazie mongolă de la 1241. În cele 50 de tunuri majore din copilăria tranziției sînt ascunse cîteva PIB-uri.

Acesta e jaful originar, întîia sugere, marele rapt al începutului. Peste el s-a așezat, ca un giulgiu, binecuvîntarea NUP-ului și a complicilor săi. Neînceperea urmăririi penale a fost o boală profesională care i-a favorizat pe bandiții bătrîni, dar care, azi, spre groaza celor tineri, e aproape eradicată.

De aici și proverbul: cine n-are bătrîni, să-și cumpere.