La pașa

La pașa vine-un om perfid, tiptil, prelins pe lîngă zid:

– Sînt, pașă, neam de filistin, și de la PSD eu vin, să vînd acest partid.

Ies liberalii toți din cort să-mi vadă marfa cînd o port, și cască ochii, rămîn muți. N-aș vinde-o nici dacă mă f…, căci fără ea sînt mort. Dar trei dosare am pe rol, pe combinații, jaf, pîrjol. Mai e puțin și-s condamnat și, dacă-s puși pe confiscat, rămîn în curul gol.

– Nu-s, pașă, primul dintre hoți. O, mîntuie-mă, dacă poți! Îți dau partidul, dă-mi un NUP! Și spune-mi unde să te pup, de cîte ori socoți!

El plimbă-apoi partidu-n trap, îi pune frîu, scări și valtrap. Le-arată cum îl poți struni, împiedica sau prăbuși și cum să-i dai la cap.

Se-aprind obrajii pașei, rași – un lucru rar la pașii sași. Și ochii-i ard. A priceput c-acum mai are de făcut doar cei din urmă pași.

– Scutire de arest primești?

– O, pașă, cît de darnic ești! Mai mult decît în visul meu, căci mă visam plătind la greu păcatele lumești.

Și bate pașa din picior – e semnul pentru procuror. Iar el se simte ușurat, se simte chiar nevinovat, ca orice infractor. De-acum, că furtul e uitat, de-acum se poate da bogat. Copiii și nevasta lui n-or mai ascunde nimănui comoara de la stat. Bănetul e din nou al lor, la fel averea din ofșor. Dezgroapă tot ce-a îngropat. Nu-i pasă nici de magistrat și nici de vreun maior. La gît n-o mai avea cîrcei, va lepăda ăst obicei, să tot privească înapoi, să vadă: îi unu’, or fi doi? Acuma e ochei! Acum e totul aranjat, acum trecutul e spălat. Ar vrea să zboare prin văzduh, căci nici Allah, nici Sfîntul Duh nu l-ar mai fi scăpat.

Vorbește către el un bei:

– Mai ești aici? Te tai în trei! O, cîine, pun să fii bătut! Să-mi lași aicea ce-ai vîndut! Și piei din ochii mei!

El o pornește fericit cu documentul iscălit. S-ar pune pe cîntat. Deodată, însă, săgetat, se-ntoarce, împietrit. Se uită înapoi, livid, și vede fostul lui partid: e încolțit de un mișel, un bașbuzuc rujat și chel, de glorie avid.

Păreri de rău acuma-s mii. Și-ndreaptă ochii spre tării și lacrimi mari îi curg pe-obraji: partidu-i biciuit de paji și de spahii. Și-atunci, cu vocea tremurînd, dă glas pojarului din gînd:

– Partidul meu, partid iubit, odorul meu neprețuit! Ce fac dacă te vînd? Baronii mei n-or mai seca țara de bani pe seama ta. Primarii mei cum mai produc? O, Doamne, de acest ciubuc doar alții-or profita! Vom mai putea fi moșieri lucrînd la stat, ca pînă ieri? Vom mai putea să adunăm și-n ladă să depozităm năpraznice averi? Pe muncă nici n-am dat vreun ban. Am stat degeaba an de an. Și ne-am îmbogățit rapid, căci am produs cu-acest partid morman peste morman!

Se simte dintr-o dată frînt. În fața pașei, la pămînt, își ploconește chipul tras și îi vorbește cu un glas ca din mormînt:

– Am fost nebun și-am cutezat să scot partidul la mezat. O, Luminate, nu-mi lua ce-am vrut să-ți vînd într-o dambla! Acum m-am vindecat!

Se-ncruntă pașa:

– Ești nebun? Și vrei pe procurori să-i pun să te despoaie-n fața mea și să te-aplece? N-aștepta s-o iei fără săpun! Vrei să te ardă pe mangal? Să-ți facă pajii sex oral? Nu e un tîrg, e un soroc. Ce dracu’, nu pricepi deloc? Doar n-ai vîndut vreun cal!

Nu ești doar tu, au mai venit. Și-n fața mea s-au fudulit că-mi dau partidul la preț bun: „Vreau, pașă, doar să mă răzbun!”. Așa s-au milogit. Vă țineți după mine toți să-mi vindeți un partid de hoți. Veniți pe rînd: ba turnători, ba securiști, ba infractori. O bandă de netoți.

Eu vă primesc, căci mi-e ușor să folosesc un procuror, să fac apel la icoglani, la colonei și căpitani. Nu sînt un amator. Mi-e simplu să ghicesc un jeg și am de unde să aleg. Puterea mea-i a celor mulți. Am securiști, corupți, inculți. Am un partid întreg. Dar un partid nu-mi e de-ajuns, cu încă unu-ar merge uns să cîrmuiesc acest popor și să rămîn nemuritor, etern și nepătruns.

În loc să chem un achingiu, te cruț. Acum ești încă viu.

Fii mîndru că te-a luat la rost un pașă neamț, cum n-a mai fost. Un pașă de Sibiu. Pornește, dar, în calea ta! Ai liber de la DNA. Mi-ai dat partidul, e al meu. Tu roagă-te la Dumnezeu și du-te-n p… mea!