Oricât de sexy mi s-ar putea părea imaginea iubitei mele în cojoc mițos peste bikini, aș prefera ca asta să rămână fantezia noastră, iară nu să devină vreo directivă europeană care să ne oblige să ne schimbăm garderoba de dormitor pe timpul iernii.
Dar, ca și în comunism, deciziile individuale par a nu mai conta. A pornit tăvălugul influențărilor care se sacrifică pe altarul supraviețuirii, anunțând de pe acum că ei sunt dispuși să înghețe în case, la iarnă. Sincer, dar foarte sincer, și eu sunt dispus ca temperatura din casa în care locuiesc de obicei să fie de 19 grade, atâta vreme cât eu sunt plecat în Sicilia. Plusez (sau minusez, cum o fi mai corect): dacă-mi plătește cineva cazarea în Pozzillo, la casa de lavă a lui Andrea Penisi, din noiembrie până în martie, sunt dispus să las temperatura în casă la doar 12 grade. Beat that!
Altfel, mă scuzați, dar nu suntem în fața unei alegeri ideologice. Și nici nu avem de ales între bine și rău. Avem de ales între rece și cald, între frig și confort. Nu este o alegere doctrinară, ci una financiară. Deși nu ar mai fi trebuit să fie așa de mult vreme. O temperatură decentă în case, iarna, nu este semn de slăbiciune. Sau n-ar trebui să fie. Cum, de asemeni, nu ne dovedim loialitatea față de valorile democrației dacă degerăm în propria noastră sufragerie.
Națiunea cea mai anticorupție a Europei am fost noi, prin reprezentanții noștri de seamă, cei din ale căror buzunare sar oricând banii, fără număr, pentru a-și asigura domicilii false care să le permită odraslelor acces la școli mai bune, de exemplu. „Cine nu sare ia condamnare“ sunt oamenii ăia dispuși să facă orice giumbușluc pentru a nu plăti statului taxele pe care le datorează. Angajații simpli, oameni care muncesc din greu, sunt inferiori angajaților cu ștaif care se disimulează în antreprenori. În fapt, proprietari ai unor SRL-uri pe care-și încasează salariile, fentând statul.
Cred, nu am date, dar cred spre convingere că oamenii ăștia care muncesc din greu pentru – unii – salariul minim pe economie nu prea au chef să le fie frig în case la iarnă. Eu însumi sunt un om cu bucurii simple: să iubesc, să fiu iubit, să avem ce mânca, să nu dârdâi iarna. Și dacă mi s-ar propune să susțin campania de refrigerare, promițându-mi-se echivalentul în bani al unui MWh pe postare (un preț minim, de altfel, pentru influențări), nu că n-aș accepta, dar aș lua banii în avans pe cinci postări și aș fugi în Africa, cinci luni.
E ușor să mănânci căcat pe bani buni. E ușor și să declari că te congelezi din noiembrie încolo, e ușor să faci poze cu afișajul centralei la 18-19 grade, după care să-ți revii la temperatura de confort. Pentru că-ți permiți s-o faci. Este disprețul suprem.
Mulți, foarte mulți oameni din țara asta nu câștigă, împreună, ca familie, cât să acopere costul unui MWh/lună, pe noile coordonate. Ei vor îngheța oricum în case pentru că sunt „săraki“. Ei nu au opțiunea să dea centrala înapoi, pe 24 de grade, că vine banca și le ia casa. Nu sunt influențări, sunt ăia care-i țin în spate pe influențări.
Și-o să vă întrebați ce treabă are Merkel în toată povestea asta. N-are. Ea e doar bătrânica aia care a condus Europa doar până la supermarket și, atunci când ne-a predat-o, am constatat că, de fapt, avea miliarde de hibe și o imensă dependență de gazul rusesc.
Eu n-am tremurat de frică în ultimii 32 de ani, ar fi absurd să mă ofer voluntar pentru a tremura de frig. În ceea ce vă privește, este alegerea domniilor-voastre.
Frigul nu vine din noiembrie, cum zice calendarul si Nicusor Dan; frigul vine din octombrie, nesimtitul, chiar septembrie pentru nefericitii care nu locuiesc la campie. Insist ca acesti influenkeri, impreuna cu cei care se uita-n gura lor, sa faca gestul nobil si sa nu mai stea in locuinte cu centrala proprie, sau sa pozeze si momentul cand centrala e fixata cu sigiliu pe o anumita temperatura. Noi astia pe care Nicusor Dan ne antreneaza de doi ani pentru iarna asta – nici el nu e pe termoficare, a propos – suntem deja cu rezervele de energie pe zero in ceea ce priveste solidaritatea si compasiunea intru imbecilitate.