Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Legea off și aoleu

Duse sînt vremurile mîniei feudale, ale suliței și ghioagei, ale încleștării pe miriște, decisive și imediate, cu spintecarea pe loc a adversarului, dacă adversarul nu apuca, între timp, să te spintece el. Epoca brutală, pre-tehnologică, avea un dinamism superior la capitolul decizie. Evenimentele nu trenau, nu existau amînări și nici nu se respectau proceduri, fiindcă între furie și materializarea ei exista întotdeauna, la îndemînă, un jungher sau o toporișcă. Lupta pentru putere era operativă. Ideile oboseau repede, iar oamenii politici ieșeau în dumbravă să tragă concluziile de la brîu și să și le înfigă unul altuia în beregată. Pe atunci, în politică nu existau timpi morți, ci doar oameni. Ideologia oscila între pîrjol și schilodire.

Azi, cele două tabere care se bat pentru putere bat, de fapt, pasul pe loc. Șovăie, amînă, așteaptă. Se bîlbîie, se împleticesc în scuze și în frici. Tremură una în fața celeilalte și se adăpostesc sub înjurătură. Nici una nu îndrăznește să treacă la acțiune.

Tabăra lui Iohannis a pierdut, cumva, fereastra de oportunitate. N-a reușit să-l doboare pe Dragnea, n-a reușit, încă, să desfacă PSD-ul și să răstoarne guvernul, fiindcă n-a înțeles spiritul violenței de Ev Mediu. N-a priceput că succesul unei lupte stă în cruzime, grabă și neîndurare, că poți vorbi de victorie doar dacă inamicul e exterminat și că, după ce victima nu mai există, nimeni nu mai are ce plînge. Cîtă vreme Dragnea rămîne, prin mijloace democratice, în fruntea puterii politice, Iohannis trebuie să înțeleagă că el însuși, generalii, magistrații și jurnaliștii lui n-au arătat destulă ferocitate și lipsă de scrupule. Nu e legal să fabrici dosare, nu e constituțional să sabotezi guvernul, nu e cinstit să-i rupi omului partidul, e adevărat. Dar, dacă îți pui aceste probleme și îți iei timp să reflectezi, ești un om politic mort. La urma urmei, democrația e suma vorbelor prefăcute pe care le spui la înmormîntarea unui dușman.

La rîndul ei, tabăra lui Dragnea a adoptat paralizia și văicăreala, și așteaptă, topită de groază, trecerea lui Dumnezeu de partea partidului. Nu sînt semne că se grăbește să-l revoce pe Lazăr, să-l dea jos pe Hellvig, să-l recheme pe Maior, să schimbe legile de funcționare a serviciilor, să dea cu bugetele negre de pămînt, să revizuiască procesele clădite de interceptări ilegale și să-l asedieze pe Iohannis în temnița propriei lui mărginiri. Nici această tabără n-a înțeles geniul sîngeros al lui Vodă Lăpușneanu și filozofia fatală a unei ocazii. Se îndreaptă, prin urmare, spre un deznodămînt tăios ca o cazma de gropar.

Luptele politice de ieri și de azi au în spate aceleași dorințe sălbatice. Pe vremuri, însă, politicienii aveau curaj și intuiția vitezei, poate și un pic de îndemînare în mînuirea unui baltag. Chiar dacă epoca se mișca încet, ei se mișcau repede. Nu-și plictiseau contemporanii cu discuții. Nimeni nu avea răbdare sau milă. Se împuținau între ei.

Ceea ce vreau să zic e că nu avem noi norocul ăsta.

1 comentariu

  1. #1

    Numai Bușcu poate să scrie așa ceva în presa română. Din asta poate ieși o teză de doctorat în Istorie sau Științe politice…

    Omule, ești bun!!!
    … prea bun, din păcate, pentru spațiul în care te miști…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.