După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză să-l mai bată.
Logica profesorului de fizică din Sibiu e tulburător de frumoasă: dacă Ludovic Orban se va bate cu Ludovic Orban, unul dintre cei doi Ludovici va ieși cu siguranță cîștigător. Așa că, în aplauzele mulțimii entuziaste, aidoma unui gladiator ce se dedublează punîndu-și talpa sandalei pe gîtlejul sinelui său rănit, va aștepta semnul încurajator al împăratului: „Fiindcă te-ai omorît singur, te eliberez din funcție ca să te pun în lanțuri a treia oară!”.
Schimbarea sosetelor (ca regi nu le poti spune), bucuria lor, ca noi tot asa ramanem!