Măcar o minune să avem și noi, în turul doi

Ideea că Nicușor Dan va reuși să câștige în fața lui Simion este fix, dar fix echivalentul unei minuni. La cum arată toate datele, la cum a arătat votul din primul tur, la cât de mare e furia oceanului de prostie și analfabetism care inundă România, nu există un fundament rațional pentru o victorie a lui Nicușor Dan. Matematica, atât de dragă primarului Capitalei, spune că va pierde fără drept de apel. Și, totuși, avem nevoie de o minune.

Voturile lui Simion din primul tur nu se vor muta spre Nicușor. Peste ele se vor adăuga cea mai mare parte din voturile impostorului cel șmecher, Ponta. În plus, Simion va lua multe alte voturi din PSD, multe anunțate deja pe față, altele tăcut-complice. La ele se vor mai adaugă și voturile multor euglene retrograde din PNL, care nu-l înghit pe Nicușor Dan. Peneliștii de meserie, care nu înțeleg nimic din liberalism. În plus, emulația care va exista în segmentul pro-european va exista și în tabăra tălâmbilor. Va exista și acolo o mobilizare. Nicușor Dan nu are de unde să strângă o majoritate. Chiar și la o prezență de 70%, să zicem, matematica ne arată că va pierde. Singurul fundament pe care stă o victorie a lui Nicușor Dan e o minune. Și, cu toate astea, avem nevoie de minunea asta. Ea trebuie să se întâmple, pentru că o victorie a lui Simion nu e un simplu duș rece, care să readucă la normalitate clasa politică și societatea, nu e un wake-up-call pentru partidele clasice și curentele politice democratice. Vedem ce se întâmplă în Statele Unite, unde reziliența statului de drept e pusă la încercare cum n-a mai fost pusă vreodată. Statul nostru e unul mult mai fragil decât cel american, cu instituții în care corupția e status-quo, iar asta va face ca dușul cel rece să se fi transformat un proces de înec.

Iar dacă minunea asta nu se întâmplă, din tot abisul în care vom fi căzut ne va rămâne doar speranța, infinit de mică, într-un miracol. Un miracol atât de puțin probabil că, prin comparație, minunea Nicușor Dan pare un pariu la sigur. Un miracol ar însemna ca partidele să se curețe complet, să treacă printr-o reformă așa cum n-au mai trecut vreodată.

USR, unde există, probabil, cea mai multă inteligență per capita, ar trebui să-și clarifice identitatea. Nu poți fi progresist pupând cruci și pozând cu toți popii, așa cum nu poți susține libertățile individuale îngrădindu-le în dogma creștină. Nu poți exista într-un nesfârșit circ, pe care să-l justifici drept libertate. USR trebuie să-și clarifice doctrina și să înceapă să funcționeze după reguli clare. Ideologic, USR este astăzi antiteza AUR, însă asta nu e neapărat un lucru bun, pentru că AUR nu e un partid născut ca un curent politic, cu toată bălăria asta a suveranismului pe care-l clamează. AUR e o șmecherie care-i adună pe cei săraci cu duhul, pe cei supărați pe sistem și furioși, dar lipsiți de instrumentele unei gândiri critice. AUR este nimic mai mult decât un Caritas politic. Or, așa cum AUR nu va rezista pe termen lung într-un sistem democratic, de unde și pericolul pe care-l reprezintă, căci singura lor soluție pentru existență e un sistem autoritar, USR nu poate și nu va putea exista pe termen lung drept un loc în care se adună frustrarea cu școală.

PSD, care stă ascuns sub ideea de social-democrație, nu are nici o legătură cu social-democrația. Apartenența la S&D, una pe care social-democrații europeni o acceptă dintr-un calcul electoral, este singurul lucru care oferă o umbrelă doctrinară celor din PSD. O reformă reală ar însemna ca din PSD să dispară atât de mulți oameni încât nu știu cine naiba ar mai rămâne. Probabil foarte puțini, însă va fi o bază suficientă pentru a reconstrui un partid cu adevărat social-democrat. Democrația are nevoie de un partid care să reprezinte social-democrația, să susțină idea de stat social, de impozitare progresivă, de echitate și redistribuire echitabilă a resurselor, de instituții publice puternice, care să ofere servicii publice multe și de calitate. Și, desigur, un partid social-democrat care să nu se pupe-n bot constant cu Biserica.

PNL este un caraghioslâc ideologic, care pe plan intern se prezintă liberal, fără să aibă vreo legătură cu liberalismul, în timp ce pe plan european se pretinde a fi parte din familia popularilor, una mai degrabă conservatoare decât liberală. De altfel, există atât de puțin liberalism în PNL-ul de astăzi încât ar fi mai corect să se numească partid conservator de cumetrie. O reformă reală la PNL ar însemna, ca și în cazul PSD, dispariția multor dinozauri și animale bugetofage ce și-au găsit un loc călduț sub umbrela partidului. Și ar fi bine dacă s-ar întâmpla așa, căci democrația are nevoie și de liberalism, de un partid cu adevărat liberal, care să susțină drepturile individuale și piața liberă, care să susțină o piață cu reglementări cât mai puține, care să impulsioneze dezvoltarea capitalului și inovației. Și, desigur, de un partid liberal care-și asumă valori liberale, nu familia tradițională și relația sexual-bugetară dintre partid și Biserică.

Dacă s-ar întâmpla toate astea, dacă USR, PSD și PNL ar reuși să facă o reformă adevărată, să-și găsească identitatea și ideologia, să își educe membrii și, de ce nu, prin extensie, să își educe electoratul, ei bine asta ar fi cu adevărat un MIRACOL!

Până acolo, însă, eu zic să ne mulțumim cu o minune. De fapt, mai bine zis, să ne mulțumim dacă am provoca o minune, căci ține de noi să mergem și să punem ștampila pe Nicușor Dan.