Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect față de distanțarea socială, frecîndu-se ca focile unii de ceilalți, se găsiră doi cetățeni corecți care s-au rupt de cîrd, înotînd cu masca pe figură departe de lumea dezlănțuită a covidului, spre lumea mai bună a guvidului.
Trupurile eroilor răpuși de simțul civic ar trebui depuse la Palatul Cotroceni și decorate post-mortem de matematicianul Iohannis.
Printr-o aritmetică simplă, e clar că, dacă s-ar fi bălăcit la cinci metri distanță de mal, în zeama unde colcǎiau mam’marile, rǎţuştile de plastic și copilașii prezumtivilor bolnavi maturi ce se distrau cu inconștiență pe plajă, bieții înecați ar fi trăit pînă la adînci bătrîneți într-o jenantă complicitate cu celebrul virus.
Așa însă, avîntîndu-se în larg în disprețul total pentru tribul vesel al covidienilor, cei doi martiri ai distanțării sociale au demonstrat pe viu că doar cei ce respectă regulile stricte ale doctorului Rafila au șansa să moară sănătoși.
Putem sa presupunem ca ,,eroii cazuti la datorie” erau cercetasi trimisi in ,,recunoastere” pentru a descoperi noi ,,teritorii” necesare planului de ,,distantare sociala” fiind ,,loviti” de valurile din ,,zona” necunoscuta. Nu-i sigur c-au murit ,,sanatosi” avand in vedere ca poporul de pe aceste meleaguri se umple de ,,comorbitati” inca din tinerete dar se poate retine ,,curajul” in acordarea decoratiilor. Imi zicea un cunoscut ca am putea sa luam partea buna a ,,circului” si anume ca e mult mai ,,cool” sa socializezi ,,pe sub masca” spunand ca un ,,apartinator” (neam/ ruda) ti-a murit de virus si nu de boli precum cele de plamani, cerebrale, cardiace, cancer, diabet etc.