Spălătoria publică dotată cu lacrimi de compasiune, cu ajutorul cărora sînt albiți martirii cocoșați sub greutatea șpăgilor, a transformat, iacătă, zgomotul cătușelor ascunse în manșon în clinchet de clopoțel, vestitor al întrupării coanei Afrodita din spuma de la gura unor tovarăși indignați care-și închipuie că avem obligația de a respecta demnitatea unui ministru șpăgar, nu și pe aceea a hoțului de biciclete transformat în sac de box și priponit cu lanțul de calorifer în secția de Poliție.
Primul campion național al înotatului cu cătușele la mîini în apa tulbure a unei fulminante cariere politice a fost Gigi Becali care, secondat de un alt martir al neamului înecat în propriile-i flegme, a frecat vreme de patru ani menta naționalismului la Bruxelles.
Măcar Gigi a avut flerul de a-și zăngăni în văzul lumii giuvaerele de oțel de la mîini, strigînd că o să i le lase moștenire lui Traian Băsescu.
Generos, Băsescu i le-a plasat fratelui său mai mare din Constanța, care a dansat geamparaua în sunetul lor cu o puștoaică dintr-o familie bună din Strehaia, pecetluind pentru totdeauna ideea că un instrument de tortură se poate transforma, la o adică, într-un gingaș instrument muzical cu mare succes la public.
„…care a dansat geamparaua în sunetul lor cu o puștoaică dintr-o familie bună din Strehaia,”…
Excelentă fentă !