Teoretic, este imposibil ca tot adevărul unei națiuni să fie concentrat în același loc. Nu se poate, nici măcar statistic, să existe doar câteva surse ale adevărului absolut, care să aibă dreptate la infinit, orice ne-ar spune. Deși, de fapt, se poate, este posibil, se întâmplă, altfel nu știm și nici nu mai vrem.
De cel puțin șapte ani (dar, de fapt, de mai multă vreme), suntem victimele sociale ale acelorași oameni, ale aceluiași val de influență care nu are de oferit decât ură de moment, bine canalizată, și nimic mai mult. România este victima unui val de bullying aproape instituționalizat, dar pare să nu o intereseze.
Cineva și-a făcut bine temele, la un moment dat, și a aplicat cu succes toate, dar absolut toate tehnicile și trucurile unei comunicări agresive și eficiente. Doar că a uitat să scoată mașinăria din priză, atunci când și-a realizat scopurile. Sau n-a uitat, ci pur și simplu n-a mai vrut. Sau, și mai trist, n-a putut.
Din tot noroiul strâns pe tălpile deznădăjduiților care n-au prins loc în limuzinele nației, cineva a creat un Golem pe care, evident, nu l-a mai putut controla. Deși, cumva, acum ar vrea să-l aducă înapoi, la supunere și bună purtare, pentru că, dezlănțuit, păpușoiul lutos e prea scăpat de sub control. Dar ăsta este, dintotdeauna, riscul de a folosi marionete pe care le lași să se creadă însuflețite.
A mers o dată. A mers de două ori. Poate că a mers și a treia și a patra oară. Dar nu putea și nici nu poate merge la infinit, mai ales pe măsură ce se dovedește că liniile directoare nu duc spre capătul tunelului, ci de-a dreptul în gard, în zid, în bălării.
„Sunteți proști! Sunteți asistați social! Sunteți inamicii națiunii! Sunteți vinovați! Sunteți criminali! Sunteți complici! Dacă: nu votați cu Iohannis; nu votați cu PNL; nu votați cu USR; nu votați cu Iohannis; nu îl înțelegeți pe Orban; nu îl iubiți pe Cîțu; nu îl iubiți pe Iohannis; nu vă vaccinați!“
Sunt mereu, mereu aceiași care ne spun aceste lucruri, în funcție de an, de timp, de anotimp. Iar mesajul, de asemeni, este același, neschimbat. Inteligența lor superioară se lovește, mereu, de prostia Untermensch-ilor. Oricare ar fi problema, de ceva vreme încoace, răspunsul evident este că ceilalți sunt proști. Foarte proști, iar ei, aceiași deștepți, mereu aceiași, au dreptate. Până când își dau seama că nu au avut. Până când chiar și ei își dau seama că au susținut cai morți pe pereții putrezind ai cetății.
Doar că cetatea, azi, nu mai are un Cicero, cu toate păcatele lui, capabil să-l întrebe pe Catilina cât va mai abuza de răbdarea noastră. Sau dacă, prin absurd, găsim un Cicero să pună întrebarea, Catilina are răspunsul pregătit: „Până când ajunge Dinamo în Liga Campionilor!“.
Neam blestemat.
5.781 de vizualizări
Daca as fi fost super talentat la a scrie lucruri, as fi scris EXACT acest articol. Cuvant cu cuvant. Si apoi eram acuzat de plagiat!!! Nu, serios… citind articolul parca imi auzeam propriile ganduri, care imi merg ca trenurile prin cap (si mai si fluiera, cum zicea Valentin Gora odata..) de un an si ceva incoace.
Cum e mai corect: „Neam blestemat” sau „Ne-am blestemat.” ?