Metamorfoza țăranului român

Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș bine furajat e mai mare decît cea de pe scăfîrlia orășeanului.

Cel mai prăpădit cătun din România poate fi văzut seara din cosmos datorită reclamelor feerice de pe lăcașurile de cult ale noului Las Vegas al sărmanilor, întins ca o pecingine pe tot cuprinsul patriei noastre, la care se închină atît rudele culegătorilor de sparanghel nemțesc. cît și purtătorii de ajutor social, fascinați de transformarea banului în praf de strănutat.

Metamorfozat din producător în consumator, țăranul român mulge acum vaca supermarket-ului și nu-și mai freacă secera de ciocanul ofilit al clasei muncitoare, alături de care își împarte frățește păcănelele și salamul săsesc.

Reîmproprietărit la plesneală de ,,cinstitul și săracul” Ion Iliescu, Badea Gheorghe s-a trezit peste noapte cu pămîntul pîrloagă, fără mijloacele de producție confiscate de tătucul tătucului, adică fără plug, fără grapă, fără cai, fără căruță, fără vacile și fără oile din bătătură, pentru care ar fi trebuit să primească o compensație echivalentă cu plusvaloarea pe care a păpat-o statul comunist de pe urma lor vreme de cincizeci de ani.

În lipsa mălaiului din buget, scurs în buzunarele băieților cu ochi albaștri, capitalismul lui nea Ion le-ar fi putut da în anii ’90 foștilor ceapiști cîte un tractor gratis de la Brașov pentru fiecare familie uzurpată, cîte o semănătoare din București pentru zece familii la un loc, bașca toate sculele și uneltele din fabricile hulite de Petre Roman și aruncate la fiare vechi. Celebrii porci de rasă de la Comtim nu și-ar mai fi ros gratiile dacă erau împărțiți, de prăsilă, gospodarilor care în doi-trei ani ar fi ajuns mici fermieri, cum sînt porecliți astăzi cetățenii cu organul proprietății extirpat, care și-au donat pămîntul în arendă marilor proprietari, viceversa decît la 1900, cînd boierii își dădeau moșiile în arendă țăranilor.

Uite așa a ajuns România să aibă înscriși în terfeloagele de la Bruxelles două milioane de fermieri pîrîți care-și ară tarlaua cu boii de la bicicletă.

Mînăria retrocedărilor cu ocazia reparării Marii Nedreptăți printr-o dreptate de căcat l-a uns pe Gigi Becali lord în buricul Bucureștilor și pe Duda ăl mai mare proprietar de păduri din Munții Carpați ca să se gudure Ion Iliescu pe lîngă regele Mihai cu toată liota băieților deștepți, ieșiți la vînătoare de ,,urmași”.

Și fiindcă chelului i se făcuse dor de tichia de mărgăritar, imaginea chicioasă a acestui capitalism tenebros, jucat la ruletă, s-a întrupat după douăzeci și cinci de ani de la dărîmarea statuii țăranului flămînd din Piața Obor, cînd primărița social-democrată a Capitalei, Gabriela Firea, a dezvelit, în compania nobilului Pandele și a prințesei Stéphanie, statuia lui Rainier al III-lea de Monaco, păstorul trișorilor fără frontiere, în Parcul Circului de partid și de stat.

Păi, să nu-ți vină cîteodată să dai cu cuțitu-n chiatră?!