În vreme ce coana Europa acuză dureri intercostale pe partea stîngă, datorită icterului galben franțuzesc ce s-a întins pînă la Budapesta, României nu i s-a umflat ficatul în stradă, așa că, la acuta criză de veste mioritice, pesediștii au decis să inițieze și ei o mișcare a paltoanelor îmblănite.
Și cum balaurul cu mai multe capete ce a țîșnit din lanul vestelor cu pricina funcționează pe bază de indignare, PSD-ul s-a transformat peste noapte într-un partid al indignării publice.
E de neînțeles de ce la colocviul național al celor dispuși să-și ierte singuri păcatele n-au fost invitați și sindicaliștii belgieni, și anarhiștii berlinezi, și elevii colegiilor pariziene spre a fredona, alături de lăutarii social-democrați, celebra arie din opera lui Giuseppe Verdi: „O, mia patria si bella e perduta…”.
Însuflețiți de strigăturile dătătoare de speranță „Amnistie!” și „Grațiere!”, rostite în mai multe limbi indo-europene, robii lui Liviu Dragnea ar fi părăsit sala de ședințe cu rogojinile aprinse în cap, gata să escaladeze zidul Cotroceniului și să sfărîme porțile pușcăriilor, chestie care l-ar fi obligat pe Klaus Iohannis să emigreze în Argentina, iar pe Ludovic Orban să se zgîrie pe ochi cu pisica doamnei Gorghiu.
Și ca o dovadă că istoria nu-și dă întotdeauna cu stîngul în dreptul, ci și cu stîngul în stîngul, profitînd de îngăduitoarea lege a lucrurilor potrivnice, care se resping la suprafață și se atrag pe dedesubt, Liviu Dragnea, rămas doar cu partidul pesediștilor lui Victor Ponta în opoziție, ar fi gustat din dulceața originalei democrații românești, visată de Ion Iliescu pe vremea cînd Corneliu Coposu obișnuia să-i bage sula-n coaste.
