Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Muzeul figurilor de ceară roșie

,,Cîte personaje încap într-un singur om?” – mi-am șoptit în barba-mi imaginară, văzîndu-i pe Petre Roman și pe Traian Băsescu în studioul figurilor de ceară de la RTV.

Uitat ca un geamantan într-o gară de provincie, Petrică părea să aștepte el însuși un tren care nu mai vine, neînțelegînd dacă e în direct sau în reluare, reșapat, revopsit și redundant. Să fie oare băbăciunea mălăiață de azi, ieșită din metamorfoza tristă a unui cocon din cartierul Primăverii, acel impetuos prim-ministru despre care, în 1990, regele Mihai, la o întîlnire cu diaspora mioritică, a întrebat ,,Cine este flăcăul acesta simpatic?”. Cînd i s-a răspuns că-i progenitura unui stalinist, a exclamat cu tristețe: ,,Dragii mei, cu tata n-am stat nici eu prea bine”. Dacă nu s-ar fi jucat în copilărie printre picioarele lui Ion Iliescu și dacă Ana Pauker nu l-ar fi legănat în poală în vreme ce generalisimul Valter Roman îi extrăgea tovarășei Dolores Ibárruri, cu ocazia unui interviu, dintele de aur al Internaționalei comuniste, probabil că nu l-ar fi tras ața spre mosorul tătucului său spiritual pe 22 decembrie, cînd Iliescu chiar i-a zis-o de la obraz lui nea Nicu că ar fi întinat nobilele idealuri.

În altă ordine de idei, nedreptatea pe care președintele Iliescu i-a făcut-o celuilalt fiu de general în trupele de la Varșovia, Mircea Geoană, ștampilat ca prostănac cînd, în realitate, Petre Roman era împricinatul, a rezolvat-o NATO, care l-a pupat pe Geoană unde a scuipat Iliescu, numindu-l într-o funcție mirobolantă, care echivalează în istoria României cu cea a lui Iancu de Hunedoara, atletul lui Hristos, care a fost și el un soi de secretar general adjunct al trupelor creștine în bătălia de la Nicopole contra necredincioșilor.

Atletul tătucului Iliescu a cîștigat și el bătălia împotriva industriei și agriculturii românești, aruncînd bomba de la Hiroshima asupra ,,mormanelor de fiare vechi”, îndemnîndu-i pe țărani să tabere cu ciomegele pe sediile IAS-urilor și pe bunurile CAP-urilor în care deveniseră ei înșiși proprietari și de pe urma cărora, după ce le-au făcut una cu pămîntul, s-au ales cu cîte o clanță de ușă, cu țiglele de pe grajduri și cu praful de pe toba capitalismului, la a cărei chemare s-au aliniat în tranșeele sparanghelului bavarez.

Vă mai amintiți de corul botgroșilor ținuți în lesă în sufrageria celui mai sărac și cinstit președinte și dirijați de tînărul prim-ministru să cînte ,,Nu ne vindem țara!”? N-am vîndut-o atunci, că au luat-o ei pe mai nimic, cînd au mijit zorile privatizărilor oneroase, după care au revîndut-o pe înserat, ca să cumpărăm acum petrol de la austrieci, lumină buleftrică de la francezi, ligheane de aluminiu de la rușii din Tel Aviv și tablă de la prietenul indian al lui Tony Blair.

Lîngă moțăiala lui Petrică vocifera spirtos, în acea seară de pomină, comandantul Băsescu, cel care, aidoma amiralului Yamamoto la Pearl Harbor, a reușit să distrugă nu doar flota Mării Negre, ci și pe cea de apă dulce, de-a rămas România unica țară dunăreană fără măcar un singur vapor de croazieră. Ceara din care a fost modelat Băsescu s-a topit și s-a reînchegat în mîinile dibace ale Serviciilor, de la figura junelui comandant de vas care-i ura Cîrmaciului din Scornicești viață lungă în ziarul Scînteia, pe vremea cînd nu doar Petrov ducea o viață dublă, dar și pereții vaporului erau dubli și burdușiți cu blugi, pînă la președintele jucător care, după ce jalnicul lider zonal Miluță a fost învins de fosta Securitate, a reușit să o cîștige de partea sa pînă i-a ieșit cîștigul pe nas.

Băsescu are însă marea calitate că, mort de beat, pare totuși viu, în vreme ce Petrică pare într-un veșnic priveghi la propriul său căpătîi.

 

Vila artistului

Dosarul meu crește ca pîinea bună,

se umflă, pîrîie, dospește lin,

iubito, vom petrece împreună

sub streșinile lui de vinilin.

 

Ia-ți și părinții ca să nu fim singuri,

ia-ți și umbrela pentru orice risc,

e toamnă-n vorbe și ne plouă-n linguri

și cad din pomi agenții de la fisc.

 

Azi trec nepăsător printre vitrine,

nici nu mă uit, nici nu miros, nici nu înjur:

carne de tun, osînză de albine,

și-un îngeraș de vodcă în azur.

(din volumul Exil pe o boabă de piper, publicat în 1983)

 

2 comentarii

  1. #1

    Adevarul e ca poezia.. 80% urasc poezia.. .

  2. #2

    Să fiu iertat Maestre Mircea Dinescu, la Nicopole a fost Mitcea cel Bătrân, pomenit și de Eminescu în celebra Scrisoare III. La Nicopole văzut-ai cîți în cale mi s-au pus? Toată floarea cea vestită a întregului apus…
    Articollul este excepțional. Pe Petrica l-ați cam flatat. Aferim!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.