Muzica gradelor (de Georg Friedrich Händel)

După ce și-au consumat tinerețea în clinchetul acelorași pahare, la popota ofițerilor acoperiți, normal ar fi fost ca amurgul să-i fi găsit pe acești civili îmbătrîniți în rele la aceeași masă, cu atît mai mult cu cît destinul a avut grijă să le așeze amîndurora pe scăfîrlie cîte o tichie de mărgăritar.

Din nefericire pentru dînșii, fiecare pare să fi tînjit la tichiuța celuilalt: Voiculescu ar fi vrut serviciile secrete la el în sufragerie, iar Băsescu, cu un ochi la slănina din podul de la Grivco, și-ar fi dorit o Nană cît o țară, nu trei sute de hectare amărîte…

Ce blestem i-a zvîrlit, după decembrie ’89, în vizuini atît de diferite? Că nu-i în firea lucrurilor ca doi carnasieri să-și delimiteze teritoriile golindu-și vezicile unul în capul celuilalt.

De ce i-o fi picat umanismul așa de greu la lingurică președintelui nostru, dacă n-a avut grețuri și nici nevoie de lămîie cînd i-a halit partidul lui Măgureanu cu fulgi și cu trese cu tot?

Și de ce Varanul, după ce s-a nutrit din hoitul lui nea Nicu, nu i-a lăsat o ciozvîrtă și lupului de mare, îmblînzindu-l la desert cu un joint, să tragă și dînsul pe o nară nu scame de blugi, ci praf de ciment din Epoca de Aur, să viseze frumos.

Aceste tragice întrebări nu ni le-am mai fi pus dacă, în locul dudei lui Bercea Mondialul, fratele președintelui ar fi înmuiat-o în cazanul de botez pe nepoțica Varanului.

Ce tăiere de moț ca-n povești am fi văzut în reluare la Antena 3! Ce confetti în loc de microfoane ar fi azvîrlit șambelanul cu ochi albaștri, Abraham, peste participanți! Ce Bruderschaft îndelung aplaudat de societatea civilă, între comandantul Băsescu și doctorul în economie Dan Voiculescu!

Drept îi că am fi avut noi chef să asistăm la o asemenea armonie a gradelor pe cît de predispuși au fost țăranii să asculte Muzica apelor de Händel la inundațiile din primăvară.