Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nimic de ascuns

Mă așteptam că pe 15 martie, când Ucraina nu și-a dat acordul ca navele AFDJ să facă măsurători de adâncime pe canalul Bâstroe, să sară ca arși din tranșee apărătorii statului securistic pe care visau să-l instaureze Băsescu și Coldea acum aproape un deceniu. Îi știți: ăia care erau de acord cu interceptarea generalizată a convorbirilor telefonice și a comunicațiilor electronice, pentru că ei n-au nimic de ascuns. Sunt convins că dacă idolul lor, Petrov, le-ar fi cerut atunci să le bage niște șalupe în cur ca să le măsoare adâncimea, n-ar fi avut nimic de obiectat. Pentru că, evident, ei n-aveau și nu au nimic de ascuns.

Ăsta este principiul pe care l-au enunțat ei la vremea respectivă. Doar cei care au ceva de ascuns se feresc de interceptări și de măsurători. Conform acestui principiu, ucrainenii, care refuză să permită măsurători pe canalul Bâstroe și pe o parte a canalului Chilia, au ceva de ascuns.

Între timp, lucrurile s-au mai rafinat. A apărut în viața noastră GDPR-ul. Iar în spatele GDPR-ului se ascund, acum, toți marii borfași. Cum face unul ceva, cum bagă vastul în banul public, cum începe să urle ca din gură de șarpe că n-ai voie să-i publici numele, mutra, palatul construit din furt, pentru că încalci GDPR-ul.

Ucrainenii încă nu s-au gândit la asta, că, deh, nu-s membri UE și la ei GDPR-ul nu funcționează. Dar mă aștept să vină, la un moment dat, și scuza asta: nu vă putem lăsa să faceți măsurători pentru că ați colecta date personale de la peștii din adâncuri, de la păsăretul de pe mal, de la râu și ram, iar asta nu se poate.

Până atunci, însă, prietenii noștri de la nord profită că avem secretari de stat proști. Lui Ionel Scrioșteanu, de exemplu, secretar de stat la Transporturi, i-au explicat că nu e sigură circulația navelor pe Bâstroe. Că au fost câteva incidente cu mine pe canalul respectiv. Iar Scrioșteanu i-a crezut și ne-a povestit și nouă asta: oameni buni, urcă minele pe Bâstroe, n-avem ce face, că nu vrem să sară navele în aer.

Problema cu minele este că ele nu au propulsie proprie. Fie că este vorba despre mine plantate de ucraineni în apele Odessei, fie că sunt mine puse de ruși cine știe pe unde, chiar dacă se desprind din ancorele lor, acestea nu pot urca împotriva curentului pe un braț al Dunării. Pe alea le duce curentul prin mare, mai eșuează pe vreo plajă, dar nu există nici cea mai mică posibilitate să o ia la deal pe Bâstroe. Asta le-ar transforma în torpile sau în ceva similar, dar n-ar mai fi mine.

Oricum, apărătorii libertății de a controla totul nu s-au mobilizat absolut deloc. Lor nu li se pare că Ucraina ar avea ceva de ascuns dacă nu ne lasă să măsurăm adâncimile pe Bâstroe. În definitiv, oamenii au zis că nu fac nimic rău. Mai mult, Delta este distrusă de români, se știe. Așa că nu este absolut nici o singură problemă cu acțiunile și refuzurile ucrainene. Oamenii n-au nimic de ascuns, deci este jignitor să încercăm noi să vedem dacă au de ascuns sau n-au de ascuns ceva. E simplu.

Oamenii ăștia l-au susținut pe Petrov în ciuda tuturor evidențelor, așa cum l-au susținut și pe Iohannis. Acum îi susțin necondiționat pe ucraineni, într-un act de agresiune la adresa unei țări prietene și a unor convenții internaționale. Ei nu vor recunoaște niciodată, oricât de clar s-ar demonstra, că au fost vreo clipă ticăloși. Vor spune, maximum, că au fost naivi. Dacă „naiv“ este un eufemism pentru „imbecil“, atunci da, sunt de acord cu ei!

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.