Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut în spațiu își regăsește izba părintească pe o planetă străină.
Văzînd barăcile confort doi, cu rufele spînzurate la fereastră, cu baia altoită pe băltoaca din curte și cu closetul turcesc predispus la socializare, sparanghelienii noștri au refuzat să guste din esența de cartier bucureștean pe care neamțul amator de literatură comparată le-o oferise cu atîta drag.
A fost nevoie ca lucrătorii cu brațele ai României capitaliste să ajungă în țara lui Marx ca să-și redescopere conștiința de clasă pe străzile Bonn-ului, în vreme ce, la București, domnul Liiceanu doarme pe el în loc să ceară drepturi egale cu coafezele ce și-au redeschis prăvăliile în detrimentul periculoaselor librării în care filozoful le-ar fi putut pune cititorilor săi creierul pe moațe.
Obișnuiți să-i vadă cerșind pe la intersecții sau exersînd meseria de cercetași de buzunare, locuitorii burgului i-au privit de data asta cu simpatie pe reprezentanții societății civile din Ferentari, care afișau pancarte cu imaginea sclavului din Estul Sălbatic cu un sparanghel înfipt în cur.
Cînd a aflat de la CNN că protestatarii i-au dedicat doamnei Merkel nu aria lui Giuseppe Verdi „O mia patria si bella è perduta“, ci hitul strămoșesc „Am cartofi, da’ n-am ulei“, ministresa Muncii din țara noastră și-a tras viziera de plastic pe ochi și s-a dus val-vîrtej să-și apere conaționalii de rudele hrăpărețe ale lui Iohannis.
În urma aprigei confruntări cu omoloaga sa germană, Violeta Alexandru a primit asigurări ferme că, de acum încolo, fermierii germani n-o să se mai zgîrcească la alifie cînd, imprudenți, muncitorii români se vor apleca să culeagă sparanghelul.
Super!!!