O scrisoare pe jumătate pierdută

Cu o săptămînă înaintea sparangheliadei am comis o scrisoare către președintele României, trimisă în zbor redacției pe Internet.

N-aș vrea să dau vina pe mîna lungă a Serviciilor că mi-au amputat textul, terminat brusc în coadă de pește, de parcă n-aș fi avut alt scop decît să dau cu oiștea în gardul TVR-ului, cînd în realitate vizam mai multe garduri, că nu doar în curtea Televiziunii Române nu mai am voie să intru, ci nici în vreo librărie de pe teritoriul patriei noastre unde îmi propusesem întîlniri cu fantomele cititorilor mei, nici în bibliotecile zăvorîte cu trei lacăte, nici în Sala Palatului, unde anunțasem în luna aprilie un spectacol de poezie și cîntece ale ultimilor mari lăutari, nici în Portul Cultural Cetate, unde nu mai acostează vapoarele de croazieră cu fantomele turiștilor străini, nici fantomele a două festivaluri unul numit SoNoRo, iar celălalt Divan Film, unde încercam să armonizez arta cinematografică cu arta culinară.

Acceptînd ideea că cenzura hazardului mi-a schimonosit textul cu pricina, vi-l ofer astăzi ad litteram.

Domnule Klaus Iohannis,

Nu-mi amintesc să vă fi dat, indignat, jos de pe schiuri acum un an cînd o ministresă șpăgară a Sănătății a asmuțit „pacienții sub acoperire” împotriva medicilor români.

De pe vremea stalinismului nu se mai auzise strigătul „Șo pă ei”, cînd Tătucul și-a dezlegat dulăii NKVD-ului din lesă la „procesul medicilor” ca să-i însoțească pe purtătorii halatelor albe pînă în Siberia.

În epoca lucrului bine făcut fost-a așadar inventat pacientul bine acoperit, adică un soi de vierme cu pălărie și cu 500 de euro vîrîți într-un plic cu ajutorul cărora Serviciile care vă sînt atît de dragi dădeau la pește prin clinici și spitale doar-doar vreun doctor va pune botul la momeală, spre a fi arătat la televizor cu cătușele la mîini prostimii însetate de sînge.

A fost nevoie ca doi chinezi să poftească la o supă de lilieci asezonată cu pătrunjel și coronavirus ca să-i transformați pe delincvenții de odinioară în eroi ai patriei, trimiși să lupte fără pușcă, fără muniție și fără mască pe figură în linia întîi, băgîndu-le de data asta chiar domnia-voastră în buzunar o șpagă oficială de 500 de euro, să le ajungă de o prezumtivă colivă la un parastas cu cel mult opt invitați.

Unde sînt zilele fericite cînd ne guduram pe lîngă medici, ronțăindu-le aura celebrității ca pe un covrig?

Date pe mîna unor găinari dispuși să le mulgă foloasele pe linie de partid, spitalele românești, aidoma vacilor nebune hrănite cu făină de carne, mușcă acum mai abitir din doctori decît din pacienți.

Știam noi că Dracula își are sediul în România, dar nu bănuiam că și-a deschis atîtea sucursale la Ministerul Sănătății, în preajma căruia au reapărut fantomele îmbogățiților în vremuri de ciumă.

Nu degeaba dădurăți milităria jos din pod în ceasul al paișpelea, parodiind fără să vreți o veste a Ciumei lui Caragea cu ocazia căreia un general rus a băgat Bucureștii în carantină.

Într-una dintre scrisorile sale, Ion Ghica publică raportul cioclului către arafatul domnesc, pe care îl reproduc și eu din ce îmi aduc aminte: „Domnule comandant, azi-noapte am adunat de prin case optișpe morți, dar în timp ce îi căram la groapa cu var doi dintre ei au sărit din căruță, au fugit și nu i-am mai putut prinde”.

Dacă ar fi căzut în laba polițailor lui Vela le-ar fi dat o amendă usturătoare ca să intre bani în buget. Că amenda a devenit cea mai rentabilă metodă de exploatare a omului de către om.

Acum, cînd ați ajuns să ne faceți binele cu sila, văd că ați atîrnat de poarta TVR-ului ditamai lacătul și ați plecat cu cheia, nu cumva să mai pună piciorul pe acolo Leșe sau Dinescu.

În locul vedetei populare asistăm astăzi la vendeta populară în care dumneavoastră jucați rolul solistului infatuat, acompaniat de pe margine de noua formație Trio Coronavirus, adică de guriștii Orban, Vela și Arafat, care vă cîntă în strună cu atîta drag.

Sfidînd bunul-simț, ați reușit să închideți Grădina Maicii Domnului cu ordonanțele dumneavoastră milităroase, încurajînd televiziunile să devină sucursale ale morgii, deși nu aveați niciun drept să parodiați apocalipsa pe spinarea bătrînilor și a copiilor noștri, care se învîrt ca orbeții prin jurul parcurilor închise, tînjind și ei să se întremeze precum gîndăceii numiți boii-popii la razele soarelui.

Tare mi-e frică că peste două-trei luni nu-i vom mai plînge pe cei ce au murit, ci-i vom deplînge pe cei ce vor ieși din case mai bolnavi și mai deprimați decît au intrat.

La urma urmelor, de ce să mă ocup eu de politică și delicatețuri, cînd politica merge perfect cu lipsa de delicatețe a slujitorilor dumneavoastră care, știind că sînteți pasionat de Cehov, v-au făcut săptămîna trecută surpriza punerii în scenă a piesei Doamna cu cățelul în variantă milițienească, în plină stradă, cînd actorii au fost pedepsiți să se ofilească la domiciliu. După ce am intrat în Europa negociind în genunchi, se vede treaba că tot în genunchi o să ieșim din ea, precum acea doamnă umilită că își plimbă cîinele prin fața locuinței. Din ce rezervație de imbecili vă selecționați subordonații, capabili să amendeze în cimitirul din Maglavit trei băbuțe ieșite la curățatul mormintelor înainte de sfintele Paști, fiindcă nu au avut sub broboadă declarația pe proprie răspundere că sînt încă în viață? Mîine-poimîine o să amendați și morții că n-au asupra lor certificatul de deces.

V-o fi plăcut vorba lui moș Tilică din Cetate care supraviețuiește de atîta amar de timp cu ajutorul social și cu baboii prinși pe malul Dunării. Întrebîndu-l într-o zi cum se descurcă, mi-a citat din clasici, oftînd: ,,Cine n-are bătrîni să-și cumpere, cine are prea mulți îi fute în cur“.

Așa am ajuns să-i invidiem pe culegătorii de sparanghel cărora fermierii germani le-au trimis un avion special la Iași, să-i readucă pe plantație pe negrii din estul Europei.

Vă dați seama cu cîtă plăcere voi întinge în maioneză cu prețiosul fir de sparanghel german, știind că el a fost smuls din brazdă de compatrioți de-ai noștri care nu sînt nici amendați și nici fugăriți pe tarla de autorități că socializează pe brînci prea aproape unul de celălalt.

Sigur că ați fost flatat cînd ministrul de Externe austriac v-a mărturisit că românii sînt cei mai buni ștergători la fund ai Europei, fiindcă altfel n-am înțelege graba cu care le-ați scos din casă pe îngrijitoarele de paralitici vienezi, facilitîndu-le ieșirea din țară în vreme ce zeci de mii de români sînt vînați la frontieră și priponiți în lagărele de concentrare ale coronavirusului.

Mi-a crescut inima de bucurie văzînd nesfîrșitele trenuri încărcate cu bușteni invitați să-și petreacă Paștele alături de adorații dumneavoastră părinți, fără să fie opriți la barieră.

Păcat că drăguții de bavarezi vor bea bere, se vor legăna și vor cînta la mesele din brazi mioritici neștiind că un prieten de-al dumneavoastră austriac i-a secerat din aceeași Grădină a Maicii Domnului. Pe vremea lui Franz Josef, Imperiul Austro-Ungar se întindea pînă pe la Brașov. Bine că acum imperiul austriac s-a lărgit pînă la Pontul Euxin făcînd gargară cu petrol românesc, călare pe băncile care și-au luat pseudonime austriece și pe cioturile fostelor noastre păduri seculare, în care societatea civilă s-a lăsat demult de haiducie.

Domnule președinte, frica de moarte nu-i neapărat o virtute, ci-i mai degrabă o formă degradantă a iubirii de sine, așa că mie îmi vine să rîd de imbecilii care au descoperit abia acum că vor muri în timpul vieții lor, ci nu în timpul vieții altora.

Mai trist e că dumneavoastră nu înțelegeți că-n clipa asta sute de mii de români suferă de foame, nu de coronavirus, și că bătrînul Karl Marx pîndește de sub scară, să-i ajute pe cei prăbușiți.

Zilele trecute m-a căutat la telefon bătrînul lăutar Gogu de la Poiana Mare să se plîngă că nu mai are ce pune pe masă. Cînd i-am explicat că peste noapte am devenit și eu un artist falit, adică un homelessfără pensie și fără serviciu, a exclamat: ,,Ce fel de țară e asta, domnule, în care mor de foame nu doar lăutarii, ci și boierii cărora le-am cîntat?!“.

Acestea fiind zise, v-aș face o singură recomandare, domnule Iohannis: intrați în case, că nu vreau să vă mai văd!