Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O statuie vie

Un erou mort e mai folositor decît un erou încă în viață, care poate stingheri cu prezența sa societatea civilă gureșă și iubitoare de sine.

Zilele trecute, la Cluj, am aflat că Doina Cornea, cea mai curajoasă româncă din Epoca de Aur, nu s-a mutat definitiv în cartea de Istorie ci își trăiește autoexilul post-decembrist în vechea sa căsuță pierdută odinioară într-o plantație de milițieni.

Spre deosebire de Ioana d’Arc, ce se răsfață cu lancea în mînă, călare pe un harmăsar de aur, în buricul Parisului, Doamna Profesoară, semiparalizată într-un cărucior cu rotile, pare statuia de argint învechit a curajului dobîndit la bătrînețe, mai nobil aș zice decît cel izbucnit din inconștiența adolescentină.

Cînd mi s-a spus că acceptă să mă vadă, m-am simțit ca Ion Iliescu în vizită la Dolores Ibarruri.

Cîntasem împreună, ca soliști, nu în corul Radioteleviziunii ci la Europa liberă, fără să ne fi văzut vreodată la față și fără să ne închipuim că mai tîrziu glasurile noastre, acoperite de zarva anticomuniștilor de operetă, nu vor mai conta și că marmura iluzorie pe care ne-o pregătise posteritatea se va brînzi sub jetul de lături revărsat, ani la rînd, din vidanja României mari.

Spre a repara o nedreptate istorică, urmașii Partidului Comunist au decis totuși ca statuia Doinei Cornea, simbolizînd anticomunismul românesc, să fie înălțată în centrul Bucureștiului și să poarte chipul și numele actorului american de comedie Ronald Regan.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

2 comentarii

  1. #1

    Crezi ca din rahatii astia cu ochi din generatia de dupa ’89 mai stie vreunul cine e Doina Cornea? Incerca sa-l prinzi pe unul din ei sa-l duci la un muzeu de istorie – fuge de el ca dracul de tamaie. Pe locu’ unu e ego-ul lor in rest ii doare-n cur de tot si toate – important e ce figura fac si ce poze posteaza pe retele, cate like-uri primesc. Nu se intereseaza de politica si nu au nici o responsabilitate civica. Nu te mai miri ca ticalosii si nevolnicii ajung la conducerea tarii.

  2. #2

    Incet cu pianul pe scari, ca se varsa clapele! In 23 decembrie 89, eroina era deja asistata de 3-4 „studenti” cu ochi atat de albastri, cu maniere clare, ca de atunci am avut dubii. Am fost atunci la ea in casa cu una din primele echipe de reporteri straini (pe post de translator) si ce am vazut mi-a taiat toata credinta in „revolutie”. Dar e usor a scrie despre ce ai citi in ziare, tv, etc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.