Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

O torță socialistă la mormîntul lui Brâncoveanu

La Sfîntul Gheorghe cel Nou l-am admirat pe Ponta cel vechi, durd și mustos în mijlocul unui sobor de babe translucide scoase de la uscat din podul Patriarhiei, care i-au mulțumit din suflet pentru minunatele condiții de ținere a postului negru în ultimii ani, prin transformarea societății de consum în societate de abținere.

Străluminat de o fericire, am zice, asiatică, junele socialist aducea puțin cu Kim Ir Sen din perioada ideilor Ciuce, automulțumirea care îi înflorea în obraji izbindu-se ca nuca în peretele mormîntului brâncovenesc. Să-și fi amintit, cu această sfîntă ocazie, de sportul său preferat, auzind că turcii practicau și ei un soi de baschet cînd aruncau capetele ghiaurilor din turnul închisorii Edikule în plasele pescarilor din Bosfor?

Galopul de sănătate ortodoxistă pe la nu știu cîte mănăstiri i-ar fi cauzat cu siguranță, dacă Victor Ponta ar fi fost alcătuit, ca Pinocchio, din fibră de lemn, căci, frecîndu-se cu atîta ardoare de sutanele aurite ale preacuvioșilor părinți, ar fi putut lua foc și ar fi rămas în istorie ca întîiul premier român care, de dragul votului, s-a jertfit dînd poporului lumină și căldură din propriul său trup.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

1 comentariu

  1. #1

    nu mangafaua coreeana conduce ci ailalti care trebuie si ei stiu ca e pe muchie si mai jos Maestre si-l vor pune sa faca orice trebuie pt voturi ; o sa dea amnistii si gratuitati pe banda, o sa zica nasoale de celalalt , orice ;
    pt ca daca nu iese alalt nu e problema, da daca nu iese gigel cu breton s-a dus tot castelu de carti de joc, adio bani , adio arme, adio libertate !
    daca iese albanezu o sa fie cam nasol pt rumanii care muncesc , ca cineva trebuie sa plateasca, sa roboteasca , si el stie toate prostiile si o sa le aplice pe ei si ;
    si la pensionari le va fi f bine o sa vaza ce de fericire o sa le dea mnealui si gasca , si bor

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.