Fără discuție, la capitolul “Recenți și sîngeroși” din istoria criminalilor francezi îi găsim de-acum și pe frații Kouachi.
Fanatici, demenți, cu un discernămînt modificat genetic și religios, hotărîți să ucidă. Oricum mai hotărîți decît sînt să trăiască.
Mai mult decît atît, asemeni flocilor, fanaticii ajung oriunde.
Cred că e absurd să vrei să demonstrezi libertatea de exprimare unor fanatici, unor soldați care vor să se răzbune. Îi știm pe fanatici, și i-am cunoscut și noi pe-aici, prin civilizație, sute bune de ani.
Nu știu cine a zis în toți anii trecuți că n-ar fi fost libertate de expresie în Franța sau oriunde în Occident! Nu cred că cineva a spus – cînd ziarele din SUA nu au vrut să publice caricaturile – că acolo altcineva decît libertatea de expresie ar fi responsabilă de această autocenzură.
N-am înțeles insistența și perseverența lui Charlie Hebdo în exersarea la nesfîrșit a unor caricaturi în cea mai mare parte lipsite de umor. O asemăn cu bucuria copiilor cînd zic “Pula”. O pot face la nesfîrșit, rîzînd ca la o poantă.
Să nu uităm că pînă la amenințările teroriste, pînă la alunecarea spre violență și actele criminale de acum cîteva zile, au primit atîtea și atîtea rugăminți, somații și dări în judecată din partea comunităților musulmane. Să înceteze să le mai jignească. Ar fi absurd să legăm asta de tragedia de acum, bineînțeles. Vreau să înțeleg însă tot demersul Charlie Hebdo și îmi este imposibil.
Am senzația că au murit la fel cum ar muri unii care vor să demonstreze că dacă umbli noaptea prin savană cu un platou de mici în mînă, la un moment dat te mănîncă leii. Și să umbli pentru că legea nu-ți interzice să faci comandă la Cocoșatu’ și nici să te plimbi.
Și-apoi, un bărbos în curul gol poate fi doar o dată un simbol pentru altceva. Dar, repetat la nesfîrșit, nu e dectî un bărbos în pielea goală de care au agățat eticheta Mahomed.
Au murit prostește, după cum criminalii extremiști au meritat să moară ca niște criminali.
Au murit demonstrînd unor extremiști francezi că extremiștii islamici există și că pot lovi în chiar mijlocul Franței.
Au murit demonstrînd că statul poate garanta și apăra libertatea presei, dar nu și viața celor care se hotărăsc să meargă pînă la capăt, zi de zi, călare pe limita acestei libertăți.
Au murit arătînd că libertatea de exprimare este stabilită prin lege. Legea îți arată pînă unde poți să mergi, dar nu pînă unde trebuie să mergi.
Punîndu-mă în locul lor, nu înțeleg de ce ar fi cineva atît de crud cu cei care-i iubesc, copii, neveste, familie, prieteni.
În continuare, se vor construi argumente și raționamente pe ipoteze care se aseamănă prea mult cu niște răni provocate de glonț. Din păcate, ura și moartea vor continua să fie puncte de vedere.
Proaste sau blasfemiatoare cum or fi fost caricaturile lor nu cred ca le arata cineva cu forta musulmanilor din Franta sau de aiurea. Si ei aveau libertatea de a NU cumpara o revista care asta voia sa faca – sa se exprime total necenzurat. Ca un copil mic care zice P*la si rade de fiecare data. Nu cred ca problema e a copilului….
Surescitarea indusă de evenimentele recente este atât de mare pentru unii oameni, încât orice părere ce se abate de la linia nou născutei solidarităţi este echivalentă cu un atac terorist. Dar, dacă ne-am lua după unul din părinţii psihanalizei, toţi cei care preferă să înjure în loc să tragă cu puşca în semenii lor sunt de fapt urmaşii inventatorului civilizaţiei. Şi uite aşa putem să-i reabilităm puţin şi pe exziariştii-subiect de dezbatere: mai bine spurcat la gură, decât criminal.
Corect.
„capul plecat sabia nu-l taie…”?! sa fie acesta oare noul motto jurnalistic? sînt de acord totusi ca au murit prosteste. pentru ca este o prostie sa fii omorît pentru ca îti exprimi opinia sau pentru ca rîzi de prostia omeneasca.
Există și sintagma „râde ca prostul”.
Facand o comparatie cu exemplu cu savana … ei nu au vrut să demonstreze că dacă umbli noaptea prin savană cu un platou de mici în mînă, la un moment dat te mănîncă leii, ci adaptam exemplul si putem spune ca au vrut sa demonstreze ca daca umbli noaptea printr-un oras cu un platou de mici in mana, la un moment dat te mananca cainii vagabonzi. Extremistii islamului, la fel ca si maidanezii, nu au loc intr-un mediu occidental sa-i spunem.
Fără discuție, la capitolul “Recenți și sîngeroși” din istoria criminalilor francezi îi găsim de-acum și pe frații Kouachi.
Fara discutie ii vom gasi putin mai mai usor la capitolul din istoria criminalilor musulmani. Desi e un capitol nitelul mai lung.