Pămpălăul și politica externă

Consiliul pentru Pace, inventat de licuriciul portocaliu, e un caraghioslâc. Nu poți să vorbești despre pace, darămite să asumi rolul păcii, într-un format care include Turcia autocratului Erdogan, Rusia lui Putin, Arabia Saudită cu Bin Salman, Belarus, Israelul lui Netanyahu, ori țări precum Ungaria, Pakistan, Bahrain sau Qatar, mai toate autocrații care sunt fie paria în cadrul sistemelor din care fac parte, cum e Ungaria la nivelul UE, ori tolerate la nivel mondial din considerente politice, financiare și strategice, cum sunt Israel ori Arabia Saudită.

Consiliul ăsta nu este nimic mai mult decât o dovadă a unui model tranzacțional care vine să înlocuiască ceea ce, până mai ieri, era un sistem internațional bazat pe reguli asumate și limbaj diplomatic.

Reacția președintelui Nicușor la invitația de a participa la prima reuniune a acestui consiliu este în sine o glumă. Și, totodată, e încă o dovadă că omul e inadaptabil realităților, că încă încearcă un limbaj diplomatic, pe care oricum nu-l stăpânește, într-o lume în care limbajul diplomatic nu-și mai are sensul de odinioară.

Politețea și diletantismului lui Nicușor par un copy/paste al urmăritului cu atenție și îngrijorare, practicat de predecesorul său.

Din păcate, e o șansă ratată de a da un semnal clar și a ne obține o loc mai vizibil la o masă la care nu mai trebuie nimeni să ne invite, că suntem deja acolo. Mai exact, mi-ar fi plăcut să aud de la președintele Nicușor un mesaj de tipul orice invitație de a participa la Consiliul pentru Pace trebuie adresată Uniunii Europene, din care România face parte, și fără de care nu va lua poziții de politică externă. Ar fi fost tipul de mesaj corect, care ne-ar fi întărit poziția în cadrul familiei din care facem parte. Și ar fi fost, în același timp, un mesaj tranșant înspre ceea ce suntem obligați să devenim, Statele Unite ale Europei.

Prezența și modul tranzacțional al lui Trump pe scena globală au făcut ca UE să își regândească întreaga politică de apărare. E lucrul bun pe care SUA l-a reușit, anume să ne dea un ghiont în direcția corectă. Nici măcar nu mai contează felul în care a făcut-o, ci rezultatul în sine. Europa își va regândi politica de apărare și își va crește cheltuielile cu securitatea. O face deja. Ideea unei armate a UE este mai actuală ca oricând. Poziția SUA față de NATO a transformat asta în realitate. Consiliul pentru Pace ar fi putut să fie încă un motiv pentru ca UE să acționeze unitar, să dea dovada că suntem pe acel drum bun, al unei unificări depline, a unei federalizări a Uniunii Europene.

Iar Nicușor cel invitat în antecamera Consiliului pentru Pace ar fi putut să se transforme în vocea care invocă acest lucru. El, însă, urmărește cu atenție și îngrijorare…