Simona Halep i-a bulversat pe englezi cînd le-a povestit că România, care-i cea mai mare producătoare de iarbă cu scaieți din Europa, nu are nici un teren de tenis cu iarbă.
Dacă ar fi continuat serialul „Ce avem, de nu avem!?”, poate că Simona ar fi devenit un stand-up comediant de succes în Marea Britanie înșirînd și alte mărgăritărele de preț purtînd marca mioritică:
– cum a spart Primăria Capitalei cîteva sute de mii de euro spre a planta iarbă între liniile de tramvai, nu cumva să se nevrozeze călătorii cînd văd negru înaintea ochilor;
– cum au înflorit sălile de sport pentru băbuțe și asistații social în satele noastre golite de uvrieri cu chef de muncă în Occident;
– cum am inventat noi autostrăzi după modelul rîmei lovite cu sapa, ale cărei fragmențele o iau la sănătoasa în direcții diferite fără a se mai întîlni vreodată;
– cum l-am fentat pe Dumnezeu care, dăruindu-ne o halcă mai mare de Dunăre decît a nemților, n-am catadicsit să-i zgîriem suprafața nici măcar cu un singur vaporaș de croazieră românesc;
– cum ne-am transformat, într-un secol, din mari furnizori de făină pentru croissant-ul vienez în victime ale societății de consum bătute cu cocă peste gură de franzelarii francezi, austrieci și polonezi.
Revenind la oile noastre, faptul ca Simona a strălucit pe iarba de la Wimbledon nu-i chiar o întîmplare dacă socotim că strămoșii săi aromâni au colindat nestingheriți pășunile cu iarbă din munții Balcani, fiind singurele persoane particulare cărora Sublima Poartă le-a îngăduit să umble cu pistoalele la brîu ca să-și apere turmele de bandiți. Căci cine fura oile machedonilor fura oile sultanului. De la ei a moștenit curajul, energia și tenacitatea. Și deși natura a fost mai zgîrcită cu ea la metraj și croială decît cu alte campioane cu picioarele pînă-n gît, Simona pare că și-a luat singură darurile cu care uimește acum lumea.
4.507 vizualizări
Simona n-are picioarele panan-n gat, dar a avut niste tzatzaoaice, de 3 kg bucata…da’ le-a micsorat…pacat…