Patimile după DNA

2.807 magistrați, adică 1.962 de judecători și 845 de procurori, au avut sau au dosare la DNA. Dintr-un total de cam 6.900 de magistrați, instalați în instanțele și parchetele României, magistrații „penali” reprezintă 40%. Ce înseamnă asta? Păi, dacă DNA a fost o instituție corectă, dedicată Justiției și combaterii corupției, dacă a fost o instituție care a făcut dosare doar atunci cînd a avut motive întemeiate, înseamnă că Justiția din România e stricată în proporție de 40%, și doar 60% e bună. Adică doar trei oameni din cinci pot spera într-un tratament drept din partea procurorilor și judecătorilor. Ceilalți doi sînt sortiți abuzului, represiunii nedrepte și strîmbei judecăți.

Invers, dacă în România există o Justiție dreaptă, care merită apărată, așa cum se dă de ceasul morții să susțină președintele Iohannis, înseamnă că cei mai mulți dintre cei 2.807 magistrați sînt integri și au fost anchetați pe nedrept. Altfel spus, DNA le-a făcut dosare ca să-i poată șantaja.

Numărul magistraților cu dosar, scos la iveală de Inspecția Judiciară, e mare, negru și toxic ca fumul iadului. Ce zice, în paralel, Iohannis? Zice așa: „Nu îmi cobor standardele referitor la statul de drept”, „Statul de drept funcționează” și alte asemenea prostii.

În toate pronunțările lui pe tema Justiției și a statului de drept, președintele a luat în permanență partea DNA, a șefei DNA, a acțiunilor DNA și a rezultatelor DNA, pe față, cu gura plină și cu dicția aia metalică de android pe lămpi. Numărul lui Netejoru – suma judecătorilor și procurorilor puși la frigare de DNA – arată că Iohannis a vorbit în acești ani împotriva unei realități.

Realitatea asta a pătruns, cu cifrele și cu dosarele ei, nu numai în instanțe și parchete, ci și în instituțiile-garant ale Justiției și statului de drept, fiindcă DNA a făcut dosare și magistraților din CSM (13 nume), și judecătorilor de la CCR (2 nume).

Efectul pe care aceste dosare îl au asupra jocului de putere se văd în condamnările și achitările scandaloase în spețe cu politicieni (categoria Dan Radu Rușanu) și în punerile sub acuzare abuzive ale unor magistrați-cheie (categoria Tiberiu Nițu). S-au văzut la primul referendum pentru demiterea lui Băsescu, odată cu lista judecătorilor CCR Cochinescu, Cojocaru și Predescu, vînturată de Coldea. S-au văzut la al doilea referendum pentru demiterea lui Băsescu, atunci cînd juristul de întreprindere Zegrean, montat președinte la CCR, a făcut pe dracu-n patru și a îndesat populația României în cota de invalidare. S-au văzut la plantarea struților în dosarul lui Toni Greblă după ce CCR a respins legile Big Brother. Se văd zilele astea, cînd șantajabilii de la Înalta Curte și șantajabilii de la Curtea Constituțională aruncă pisica lui Dragnea de la unii la alții, neîndrăznind să-și asume o sentință care va schimba configurația puterii, dar neîndrăznind nici să-i refuze pe șantajiști.

Indiferent cine a fost comanditarul, dosarele făcute magistraților au fost folosite ca pîrghii politice. Justiția pe care unii au luat-o în serios ca pe Sfînta Scriptură, Justiția din care alții și-au făcut manifest, Justiția pentru care mulți au ieșit în stradă se dovedește, iată, prin numărul lui Netejoru, o damă de consum a mai-marilor zilei. Faptul că se pretinde oarbă nu-i scuză nici desfrîul, nici lunga deprindere a acestei meserii. Sponsorii politici au fost beneficiarii serviciilor ei, prețuite cu atît mai mult cu cît nevolnicia politică, lăcomia și îngustimea minții au fost mai mari.

„Nu îmi cobor standardele referitor la statul de drept” e o frază care stă, cu tot cu președintele țării, pe șaptesprezece dovezi materiale, băgate sub preș de un fost și prețuit procuror comunist.