Planul Marshall pentru săraci

America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea unui convoi al imprimeriei de dolari. Dusă e nunta cu dar din 1947, la care fetele sechestrate de Stalin n-au putut să ajungă și au suspinat înfricoșate în spatele Cortinei de Fier, așa încît domnul Marshall s-a văzut nevoit să-și împartă generozitatea doar celor 16 mirese rămase. Duși sînt anii căsniciei fericite, cînd Franța, Germania de Vest, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg, Olanda, Austria, Danemarca, Islanda, Irlanda, Italia, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția și chiar Turcia au primit fiecare între 40 de milioane și 3,2 miliarde de dolari de la nașul Sam, să-și clădească o viață la care nu visaseră înainte de război.

Acum, salvarea Europei Occidentale din ghearele agresorului sovietic – cel mai reușit plan de reconstrucție a lumii din istorie – e o fotografie decolorată, uitată pe raftul generațiilor moarte. Europa Occidentală de azi e o doamnă bogată și mulțumită de sine, cu ridurile operate și pielea întinsă la sală, leneșă, consumeristă, suficientă, cu copiii aranjați și cu bijuterii de proveniență rusească strălucindu-i pe deget.

Germania nu mai visează la unt, așa cum visa la sfîrșitul războiului, cu mațele chiorăindu-i de foame și cu spinarea ruptă de povara crimelor de război. Azi, Germania trăiește extraconjugal cu Rusia în văzul lumii, fără să-i pese de putoarea gazelor pe care Kremlinul i le oferă cu zgomot.

Franța nu mai poartă beretă și obrajii supți, nu mai duce povara colaboraționismului și pare să fi uitat ce valoare au avut, în 1949, cele 2,3 miliarde de dolari tipăriți la Biroul de Gravură și Imprimare din Washington DC. Azi, cea mai mare putere militară a Europei Occidentale continentale retrăiește iluzia bonapartistă. Prin vocea aventuroasă a președintelui Macron, Franța cere o armată a UE, centrată pe avioanele Rafale Dassault, pe rachetele Exocet și pe restul industriei militare europene. America e insultată fățiș, aportul ei uriaș la securitatea vechiului continent e ignorat cu bună știință, efortul ei ocrotitor e ridiculizat printr-un pamflet.

Austria a rusificat comerțul cu energie pentru aproape toată Europa de Est. Olanda și Luxemburgul feresc capitalul oligarhilor de taxe. Bruxelles-ul a birocratizat într-atît deciziile statelor europene slabe, încît, la periferia Europei, admirația pentru americani e sufocată de lațul conformismului centralist.

Conductele de gaz siberian ocolesc cu nerușinare declarațiile și interesele strategice ale Occidentului, sub protecția duplicității germane. Germaniei nu-i mai pasă de efortul militar, disprețuiește NATO și își neglijează tehnica de luptă, după cum observa ambasadorul SUA la Berlin în urmă cu un an. Acum, profitul e mai important decît vechiul inamic, care, între timp, a devenit partener strategic.

De aproape un deceniu, noua Europă Occidentală, îmbogățită de pacea asigurată de americani, nu se mai sfiește să-și arate infidelitatea. America încearcă să mențină mariajul, dar, cu toate că portofelul îi pîrîie din toate cusăturile, fostele fete sărace, ajunse cucoane, trag cu ochiul spre o relație fără obligații.

Ambasadorul SUA la Berlin a răbufnit iar săptămîna trecută și a spus că trupele americane din Germania ar putea fi mutate în Polonia. Declarația a fost coordonată cu Departamentul de Stat, care a dat din umeri cu subînțeles. Polonia a prins, însă, ideea din zbor și s-a oferit să găzduiască orice inițiativă americană de transplant. Și aici e, de fapt, ideea generală.

SUA și-ar putea căuta afecțiunea pierdută în țările care vor și pot să o iubească fără condiții, încolțite de condiția lor precară. Europa Centrală și de Est e capabilă de afecțiune proaspătă și doritoare de sprijin. România, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia și Croația sînt state care cerșeșc atenția Americii fără s-o capete pe deplin. Ele sînt, geografic, perdeaua de securitate în fața zonelor de risc rusesc. Nu au bani, nici perspective bune de reducere a decalajului față de Occident, dar au suflet, au resurse, oameni și cai. Planul Marshall pentru săraci ar avea un succes emoțional care ar umple America de self esteem și costuri mai mici decît în 1948.

Dacă și-ar muta atenția spre est, SUA și-ar face un cadou strategic de orgoliu. Și-ar putea reclădi capitalul de recunoștință și de dominație europeană. Și-ar muta bazele militare și ar injecta resurse în economii emergente și entuziaste cu potențial de creștere mare. Ar schimba vectorul aroganței bruxelleze, ar echilibra balanța dezvoltării între Vest și Est.

Ce ne lipsește? Un președinte cu viziune și un premier inteligent. O clasă politică educată și hotărîtă. O inițiativă politică românească bine pregătită diplomatic. O conferință a celor 14 state eligibile, un plan solid, o bună organizare a ofertei și a argumentelor, o repartizare proporțională a efortului, o distribuție echitabilă a cererii și a nevoii, o voce comună a statelor sărace, un lobby colectiv, puternic, în cercurile politice din SUA. O uniune est-europeană a săracilor loiali și nerăbdători.

America ar răspunde, fiindcă ar fi ultima invitație din secolul XXI făcută unui cuceritor. Bruxelles-ul ar invoca legi și ar pune piedici, dar, așa cum există o zonă euro, o alianță franco-germană, un grup de la Vișegrad sau o inițiativă a celor trei mări, poate exista, fără să contravină preceptelor UE, și o inițiativă a săracilor pro-americani din estul Europei. Nu va împiedica nimeni SUA să-i favorizeze pe cei defavorizați de istorie. În fond, așa s-a născut prosperitatea Vestului.