Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Poetul, profetul și rinocerii

Ce legătură poate exista între Rainer Maria Rilke și ciorapii Adesgo?! Ei bine, în clasa a noua am fost prins în flagrant cu volumul de versuri mistice al lui Rilke, răsfoit pe sub bancă în timpul orei de Socialism Științific, drept care am fost scos la careu în recreație și arătat cu degetul ca un element negativ, alături de o fătucă ce îndrăznise să vină la cursuri cu ciorapii de plastic Adesgo ai surorii sale mai mari.

Exmatriculat trei zile, am fost somat să mă prezint cu tata la cancelarie, tuns la zero. La acea întîlnire istorică, profesoara de Socialism i-a băgat lăcătușului mecanic în cap ideea că cititul e la fel de periculos ca fumatul și că odrasla unui ciocănar din Slobozia n-are cum să ajungă scriitor, că numai copiii de avocați, de medici și de ingineri, crescuți în sere speciale și bătuți de mici la fund să scrie versuri, au dreptul la cununițe de aur.

Deși viziunea mic-burgheză a cucoanei în materie de artă încălca grav teoriile marxist-leniniste pe care ni le preda la ore, conform cărora numai în mîlul lumpenproletariatului pot înflori nuferii conștiinței creatoare, taică-miu și-a luat angajamentul că o să-mi cenzureze pornirile liricoide și că o să-mi rupă picioarele dacă o să mă mai prindă citind sau scriind.

Așa am practicat eu pe ascuns viciul din care mă nutresc și în ziua de astăzi, când Ciuma Roșie dansează tango cu Ciuma Albastră.

În primăvara anului 1990, în pofida profesoarei de Socialism Științific, la editura Albin Michel din Paris, mi-a apărut o carte de versuri cu o prefață de Eugène Ionesco. În celebrul restaurant cu aură medievală Le Procope, de lîngă Teatrul Odeon, m-am simțit pentru prima și ultima oară în viață mîndru că sînt român, fiindcă stăteam la o masă cu cei doi zei ai emigrației, Emil Cioran și Eugène Ionesco, și puneam la cale o pogorîre cu hîrzobul din cer pe Aeroportul Otopeni. Eram atît de fericit că-i convinsesem să revadă Bucureștiul, după 50 de ani de exil, încît îi vedeam prin ceața paharului cu vin ca pe doi adolescenți ce se tachinează reciproc, imaginîndu-și alaiul babelor care îi vor aștepta la sosire, prezentîndu-se drept iubitele lor din tinerețe.

Eram gata să-i telegrafiez Preafericitului Teoctist să tragă de funia clopotului cel mare al Patriarhiei, să afle și poporul că fiii risipitori de geniu pe cărările lumii se vor întoarce acasă.

Nu ne-a fost dat să trăim o asemenea minune fiindcă, exact a doua zi, păstorul minerilor, tătucul Iliescu, și-a scos rinocerii la păscut în Piața Universității, omorînd capitalismul românesc încă din fașă și condamnîndu-i pe Ionesco și pe Cioran la un exil fără speranță.

P.S. Singurul profet al românilor, Eugène Ionesco, nu și-a imaginat doar dansul cu bîte și lămpașe al rinocerilor lui Iliescu, ci și Jocul de-a măcelul al liliecilor de peșteră, cu rînjetul lui Klaus Iohannis în rolul principal. Oricum, absurdul ionescian pus în scenă de Beatrice Bleonț, la Teatrul din Craiova, s-a revărsat de mult în stradă.




2 comentarii

  1. #1

    Parca-mi aduc aminte, totusi, de-un indemn la utilizarea furtunelor cu apa ce trebuia sa-i potoleasca pe nedisciplinatii din Piata Universitatii! Sau poate ma-nseala memoria?

  2. #2

    De-ar fi intrat in Europa, si-ar fi etalat unicornul-putin da bun dar asa cu turmele Nilice

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.