Poliția nu știe să cînte la Pian

Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît de sfioși și-au plimbat polițaii degetele pe pian.

Priveghiul interlopilor în jurul coșciugului aurit al nașului din Rahova i-a umplut de respect pe apărătorii ordinii publice care au salivat uitîndu-se printre stinghiile gardului la friptanele ce plîngeau cu lacrimi de sînge pe grătare, ca să nu mai vorbim de spasmele elicopterului care a dansat toată noaptea pe ariile lui Florin Salam, trimis parcă să ia probe din sfara mititeilor înălțată ca o aură frumos mirositoare deasupra palatului îndoliat.

Dacă nu i-am fi văzut cu cîtă vigoare l-au smuls din metrou pe un adolescent căruia îi căzuse masca de pe nas sau cum au jucat tontoroiul pe spinarea unui bătrîn în fața supermarket-ului fiindcă refuzase să îi ia bodyguard-ul temperatura, nu m-ar fi mișcat așa de tare exuberanta distanțare socială a Poliției față de acea curte a miracolelor unde doctorii docenți ai șmenărimii românești, îmboldiți de îndemnul lui Karl Marx ,,Interlopi din toate clanurile, uniți-vă!“, au demonstrat că au un neasemuit simț al solidarității într-o țară unde solidaritatea de breaslă s-a dovedit a fi o plantă extrem de rară.