Ca și când n-am avea destule pe cap, minunatul patriotism de tarabă revine în prim-plan, odată cu țăranul român care nu-și poate vinde la prețul cerut roșiile crescute în solar. E o tragedie, ce să mai.
De vină pentru asta, ar vrea unii să ne zică, suntem noi, nemernicii care nu cumpărăm românește, care nu simțim românește și nu apreciem sudoarea țăranului nostru. Sau dorința lui de profit. Sau incapacitatea lui de a produce eficient și competitiv. Trompetele patriotarde au început deja să-și cânte trilurile peste tot. Guguștiucii de prin politică, cu AMG la scară și dolari în conturi, încep să deplângă soarta agriculturii românești. Să mai facem o campanie de însuflețire a cumpărătorului! Să facem niște magazine de stat, cu produse românești. Să obligăm supermarketurile să aibă rafturi dedicate, cu produse românești. Să organizăm niște târguri. Orice, numai să nu facem ceea ce trebuie, să nu cumva să avem condițiile necesare pentru ca agricultura românească să fie competitivă.
Nu cred că există o selecționată a prostiei care să depășească lista șefilor Agriculturii. Barbu este echivalentul uman al unei ciuperci, cu inteligența unei păpădii rămase în soare. Într-o lume normală, Petrică Daea ar fi primit de câteva ori Nobelul pentru grădinărit. Daniel Constantin, băiatul plecat din studiourile lui Felix, a fost pentru agricultură ceea ce brânza de burduf e pentru filosofie. Și am putea continua, căci lista minților luminate care ne-au păstrat tradițiile, sapa și grebla poate continua.
Da, e greu pentru țăranul român care vrea să-și vândă roșiile crescute în solar cu 60 de lei. E greu, căci cele din Spania costă 20 de lei. Iar eu, total lipsit de patriotism, o să le cumpăr pe cele cu 20. Și la fel vor face toți românii normali la cap. La fel și în cazul merelor din Polonia, pe care le vom cumpăra pentru că sunt mai ieftine, nu pentru că s-ar fi trezit vreo genă poloneză în noi.
Problema nu e patriotismul sau lipsa lui. Problema e că agricultura noastră nu e competitivă. Iar asta e cu adevărat o problemă. Pot înțelege să ai produse mai ieftine din import dacă acel preț ține de climă, mai favorabilă în altă parte, ori de o forță de muncă mai ieftină în țara din care imporți. Când însă e mai ieftin să aduci produse de la o mie de kilometri distanță, decât să le crești aici, când ai condiții climatice și de salarizare similare, atunci problema e clar la tine. Tu, țăranul român, ești incapabil să produci eficient. Sau ești hapsân și vrei să-mi vinzi cu un adaos uriaș. Tu, statul român, ești de vină pentru că nu poți oferi subvenții și nu poți crea condiții optime pentru ca țăranul român să-și facă treaba și să fie competitiv.
3.656 de vizualizări
Daca alea de 20 lei sunt din Spania, 🙂 inseamna ca Spania nu mai e in UE.
Cu cat subventioneza Spania rosiile, crescute normal, de ajung la noi cu 20 de lei?
Mai bine mananc mai putin dar mai bun, la 60 lei /kg.
Articolul e corect, si Romania si Spania subventioneaza cultura rosiilor, insa la noi pe micro-ferme iar la spanioli pe volum. La noi subventia directa e chiar mai mare. Ambele tari au finantare si nationala si de la UE. AIul a rezumat frumos diferenta:
1. Focusul României: Statul român subvenționează masiv producția mică și medie în solarii (Programul Tomata), încercând să reducă importurile de iarnă-primăvară. Subvenția per metru pătrat este mult mai mare decât în Spania continentală.
2. Focusul Spaniei: Spania mizează pe eficiență și volum. Subvențiile directe per hectar sunt mai mici (cu excepția Canarelor), dar fermierii spanioli beneficiază de infrastructură de irigații mult mai dezvoltată și subvenții pentru modernizarea tehnologică a serelor.