Război pe persoană fizică

Știu bucureșteni care și-au luat familia și au plecat în Spania ca să nu fie luați la oaste. Mai știu ardeleni care s-au pus la drum spre Germania de teamă că va exploda centrala de la Cernobîl. Cunoscuți din Franța și Olanda și-au chemat la ei părinții din România, iar alți cunoscuți au plecat la rude în Italia cu întreaga viață înghesuită într-o mașină. Pe restul îngrijoraților îi vedeți de cîteva zile ba la coadă la pașapoarte, ba la coadă la benzină, ba la ulei, ba la casele de schimb, ba cutreierînd farmaciile după iodură de potasiu.

În mai multe case decît ne-am dori se fac bagaje de avarie, cu conserve și medicamente, apă, pesmeți, busolă și lanternă. Știu pe cineva care a vizitat mai multe adăposturi subterane aflate pe lista apărării civile ca să vadă unde-și poate duce copiii la o adică. Aproape toți cei cu care vorbesc vor să știe dacă Putin ne atacă sau nu, dacă e bine să-și vîndă casa acum, cît prețul e încă bun, sau dacă e bine să se bage la un credit pe zece ani.

Plutește, cumva, peste România acea derută premergătoare panicii. Și nu pentru că românii n-ar fi destul de ucraineni sau ar fi fricoși de-a binelea, ci din cauză că nu se face auzită nici o voce credibilă care să-i liniștească. Președintele, premierul și cei doi miniștri care mai chițăie pe la știri au toți același discurs constipat, ce repetă, fără contribuție personală, asigurările alianței nord-atlantice. Aceste asigurări sună foarte bine în gura liderilor lumii și a oaspeților străini care ne vizitează, dar în gura liderilor noștri aduce a schelălăială.

Afli de la prompterul de pe care citește Iohannis că nu e nici un pericol, că ești sub scutul NATO, că toată lumea e în siguranță, dar nu afli dacă există și un plan pentru populație. Practic, ți se spune că e o simplă răceală, că vaccinul e pe drum și pandemia a fost învinsă. De la premierul Ciucă afli exact același lucru, fiindcă el și președintele folosesc același punctaj nord-atlantic. Numai că nu auzi nimic despre ce e de făcut.

Un mister de nepătruns învăluie situația forțelor noastre armate și a rezerviștilor. Planurile și condițiile de mobilizare zac sub pecetea grea a secretului. Asigurările legate de rezervele alimentare, financiare, energetice și medicale au așteptat cincisprezece zile pînă să fie aruncate pe piață cu aceleași voci pierite ale unor miniștri depășiți de situație și înfricoșați de umbra evenimentelor viitoare.

Pentru populație devine tot mai clar că nu se poate pune bază pe ceea ce spun liderii politici, de vreme ce ei mai mult tac asupra temelor care o frămîntă. După ani în care au văzut miniștrii învinși de viscol, ploi, secetă și inundații, românii nu mai au nici o îndoială că războiul din apropierea granițelor i-a lăsat deja lați. Ei văd că autoritatea se ascunde și fuge de adevăr, nu face față momentului, de aceea încearcă să-și rezolve temerile pe persoană fizică.

De aceea oamenii dau să plece din țară, de aceea fac cozi absurde la carburanți și la pastile cu iod. Nu curajul le lipsește, ci încrederea. Sînt deja sondaje pe care partidele și le trec din mînă în mînă, în care dorința bărbaților români de a lupta pentru țară e sub 25%, iar asta nu are deloc de-a face cu frica, ci cu sila și cu disperarea. Lipsa liderilor din fruntea națiunii într-un moment în care națiunea are nevoie de un discurs de conștiință, puternic și închegat, îi face pe oameni să-și uite țara.

Nimeni nu vrea un război Rusia-NATO, poate nici chiar criminalul de la Kremlin, dar dacă există cea mai mică posibilitate ca el să aibă loc – iar această posibilitate există – e nevoie apăsătoare de acel discurs care să adune oamenii în jurul a ceea ce a mai rămas din conștiința națională.

Așa cum s-au mobilizat în ajutorul refugiaților și au luat-o înaintea autorităților, românii se vor mobiliza la nevoie. Și o vor face cu mult peste acel procent din sondaje, fiindcă în alcătuirea lor individuală e mai mult caracter și conștiință decît și-au imaginat vreodată liderii care îi tot dau uitării.