Prieten la toartă cu bărbierul austriac al Munților Carpați, Klaus Iohannis a reușit și el performanța de a-i ușui vrabia de sub nări lui Liviu Dragnea, lăsîndu-l orfan de mustață cum ne-a lăsat domnul Schweighofer orfan de păduri. Lipsa de ecou a gestului fatal, care la români echivalează cu un seppuku sau cu preludiul castrării în fața oglinzii, ne obligă să despicăm fiecare fir de păr în patru. Cînd Emil Constantinescu a fost învins de sistem, n-a avut curajul să-și radă ciocul în piața publică. Dacă ar fi făcut-o ar fi intrat în istorie, nu în manualul de zoologie la capitolul țapi ispășitori. Dragnea, în schimb, aidoma vechilor daci, s-a aruncat cu nasul în brici fără șovăire. Închipuiți-vă cum ar fi arătat Rareș Bogdan fără batistuța violetă de la piept sau Ludovic Orban fără mandolina cu care trăiește în concubinaj! Ca să nu mai vorbim de Klaus Iohannis fără cadavrul lucrului bine făcut pe care îl strînge la piept de cinci ani de zile precum maimuțele care nu se mai pot despărți de hoitul puiului intrat în putrefacție. Dacă în sediul PSD-ului s-ar fi cîntat un recviem pentru trecerea în neființă a mustății lui Dragnea, obligat de protocol, președintele Iohannis s-ar fi deplasat la catafalc să-și prezinte condoleanțele, nemaiputînd evita întîlnirea cu Viorica Dăncilă, care, aplicîndu-i o poșetuță Vuitton în moalele dovleacului săsesc, pentru jignirile suportate de la distanță, ar fi cîștigat fără doar și poate lupta pentru Cotroceni.
