Cînd a înțeles că diavolul practică și el transhumanța, coborînd de pe Muntele Vrăjit la noi la șes, conform expresiei nemțești „zum Teufel in der Walachei”, adică „la dracu-n praznic”, Ion Luca Caragiale a refăcut invers drumul lui Michiduță, migrînd scîrbit la Berlin, nu înainte de a-l încălța pe Rică Venturiano în pantofii cu scîrţ ai muşteriului thomasmannian și de a-l firitisi cu batistuţǎ roșie în buzunarul de la piept, să-l ferească de deochi cînd combate pe micul ecran.
Se sparie gîndul dacă socotim că, după scurta beție a întregirii neamului, au urmat o sută de ani de mahmureală.
Treziți cu dureri de cap, patru milioane de români au luat-o ca oile pe urmele baciului Caragiale.
Am rămas aici noi și urmăritorii noștri, care, vorba aia, nici ei nu mai știu cîți mai sînt. Au televiziuni private, finanțează ziare și din cînd în cînd dau semn că nu pot dormi de grija lui Andrei Pleșu și a subsemnatului.
După ce s-a ascuns sub pat la revoluţiune, Conu Leonida și-a luat certificat de revoluționar. Coana Efimița asudă în Parlament. Poliția în persoană rescrie acum istoria cu ajutorul unor scîrţa-scîrţa pe hîrtie, care, trăgînd pe nări praful de pe mormîntul celui mai iubit fiu al poporului, delireazǎ în brațele părintești ale bătrînilor securiști grafomani, invitați în civil la jurnalele de știri ca reprezentanți ai societății civile.
Ideea vaccinului care te ferește de o boală periculoasă are o oarecare legătură cu populara expresie „cui pe cui se scoate”. Adică, dacă îți inoculezi în organism un microb neputincios, cu capul spart și cu picioarele rupte, frații săi speriați părăsesc numaidecît cîmpul de luptă.
Doza mortală de securitism ţanţoş pe care și-o trag în venă seară de seară televiziunile și ziarele de pripas, fără să cadă nimeni la pătuț, demonstrează că rezistența la cultura bǎtutului cîmpilor a poporului român e fără de sfîrșit.
Maestre, cu tot respectul, l-ati uitat pe Trahanache, care la 102 ani, combate neobosit.
Excelent!!