Săptămîna trecută, Klaus Iohannis și-a lăst bicicleta la poartă și a intrat călare pe Dragnea în Ierusalimul liberal, în aplauzele zarafilor.
Oricît de deșelat ar arăta Dragnea și oricîte măgării ar fi pus la cale, el pare mai degrabă o vulpe ‘oață decît un animal de povară dintr-o scenetă biblică din care lipsește poporul predispus să îngenuncheze în Casa Domnului, nu în casele domnului.
Și dacă tot am pomenit de mijloacele de locomoție, tătucul Iliescu, seniorul Coposu și machitorul Băsescu chiar au fost oameni-locomotivă, care au tras după ei vagoanele de clasa a-ntîi, a doua și a treia, urmate de șiragul bou-vagoanelor doldora de blatiști ai istoriei, gata să sară la prima oportunitate dintr-un tren într-altul în gările de pripas.
Singurul care nu și-a consumat combustibilul în timpul vieții a fost Corneliu Coposu care, pe catafalc fiind, a reușit teribila performanță de a aduce PNȚCD-ul la guvernare. Colocviul cu bunul Dumnezeu nu i-a mai îngăduit să se ocupe de soarta țărăniștilor, care și-au înjugat boii de la bicicletă la carul partidului pînă l-au băgat definitiv în șanț, cu Miluță cu tot.
Odrasla ceferistului din Oltenița a apucat să vadă cele trei blestemății socialiste: un frînar din Teleorman ajuns șef de gară la PSD, o femeie călare pe locomotivă și un june activist spălat pe creier care, cu ocazia centenarului, le-a oferit tricoaie românilor care s-au săturat să aibă o singură pereche.
Ca-n bancul cu mecanicul care a schimbat locomotiva pe vodcă, Băsescu și-a băut partidul în stația „Cireșica” unde, abandonat de Nuți, și-a cîntat singur prohodul: „Aoleu, ce-al dracu’ e / Cînd ai bani, da’ n-ai cu ce. / Aoleu ce-al dracu-mi vine / Cînd ai bani, da’ n-ai cu cine!”. Astfel s-a încheiat epoca oamenilor-locomotivă.
Cu povara lucrului bine făcut în spinare și arțagul antipesedist pe post de cărbune, Iohannis s-a dat și el drezină, iar liberalii au mimat un tren de plăcere pe o linie moartă.
Căci într-o țară plecată-n pribegie, unde cine vrea să prindă pește pune pensia în cîrlig, Iohannis nici nu poate și nici nu prea are ce trage după el.
Pesimistul spune: „Mai rau de atat nu se poate”! Optimistul spune: „Ba se poate”! Deci…sa fim optimisti.
Maestre,m-ai dat pe spate …Taman acum cand incercam sa devin si eu un pesimist mai optimist,vorba colegului de mai sus…
Am cumpărat Cațavencu de la al doilea număr. Primul mi-a căzut în lectură din întâmplare. Si le-am tot citit. Când ați început cu editorialele, pe astea le citeam rezemat de chioșcul de ziare…Nu că ar conta, dar asta justifica într-un fel faptul ca-mi dau cu părerea:
E cea mai cu miez scriere, îmbrăcată în cea mai spinoasă caterincă pe care ați produs-o până acum!