Sfînta prostie și păcătoasa fecioară din Luxemburg

Pe lista templelor prostești, ridicate de români unor zeități greșite, pe locul doi, după edificiul cu nume de cod Petrov, vine sanctuarul Laurei Codruța Kövesi.

Închinători aiurea s-au mai găsit și-n alte cazuri, cum ar fi,de pildă, Ion Iliescu, dar tătucul neocomunismului n-a hrănit idolatria cu atîta fals în acte și în caracter cum au făcut-o marele securist Băsescu și femeia mediocră Kövesi.

Partea proastă în cultul dedicat Laurei Codruța Kövesi e scăderea accelerată a rating-ului de demnitate asociat țării. Pînă la farsa numirii procurorului-șef european, România exporta servilism la prețul pieței sud-est-europene, adică un pic mai ieftin ca Bulgaria.

După ce, însă, Kövesi a fost extrasă din dosarele deschise la București și plantată politic, prin complicitatea fățișă a Germaniei și Franței, în fruntea unei instituții aflate în faza de vis, care încă nu avea nici buget, nici sediu și nici ștampilă, exportul nostru de slugărnicie s-a prăbușit. Am început să avem balanță negativă la trocul de favoruri, nimeni n-a mai dat doi bani pe oferta noastră de pupat în cur, fiindcă tot ceea ce am fi oferit noi partenerilor strategici își puteau lua și singuri.

Colac peste pupăză, a venit și aiuritorul verdict de la CEDO. Curtea Europeană i-a dat cîștig de cauză Laurei Codruța Kövesi într-o speță care, potrivit regulamentului acestei Curți, nu avea obiect, fiindcă petenta nu epuizase în România căile de atac. Nu existase un proces, prin urmare, nu avea cum să se plîngă de lipsa unui proces corect.

Dar vine întrebarea: își permiteau cei care au salvat-o și au garantat-o, ignorînd Justiția românească, să aibă un procuror-șef european învins la CEDO? Cum își poate închipui cineva că, după ce Macron a desemnat-o fățiș, după ce ministrul german al Justiției și-a retras candidatul și după ce atîtea state nordice i-au atîrnat Steaua Polară în piept, ar fi putut exista un alt verdict?

Laura Codruța Kövesi a arestat și corupți de-adevăratelea, dar cînd alde Coldea și Maior au integrat-o în planul de putere ca să-i facă pe plac președintelui băutor, DNA a început să-i salte doar pe adversarii politici. În terminologie totalitară, asta se cheamă poliție politică, indiferent cîte stele polare și legiuni de onoare ai primit de la marile democrații.

Apoi, cînd România a început să cedeze pasaje întregi din Constituție în schimbul susținerii externe, ca să-și poată face Băsescu de cap, Laura Codruța Kövesia fost instruită de procurori americani și agenți FBI la ambasada SUA. Aici a fost învățată, ni s-a spus oficial, cum trebuie arestați corupții, ceea ce s-a și văzut cînd a venit vorba să fie arestați corupții de la Microsoft. Dosarul Microsoft, deschis cu surle și trîmbițe, a fost închis imediat, iar la pușcărie au intrat, de ochii lumii, mărunții cărăuși Niro și Cocoș, de cetățenie română.

La fel, dosarul EADS, care ar fi dus la arestarea corupților din Germania și Franța, a fost pecetluit pe vecie cu mîna doamnei Kövesi.

Printr-o ironie a sorții, birourile procurorului-șef european se află în Luxemburg –pînă nu demult al doilea cel mai mare paradis fiscal din Europa, după Elveția. Marele Ducat al Luxemburgului a fost condus 18 ani, în perioada de apogeu, de premierul și ministrul de Finanțe Jean-Claude Juncker, numit apoi în fruntea Comisiei Europene. Sistemul răsplăților politice funcționează, de bună seamă, similar, pe măsura serviciilor aduse. Iar spălarea banilor europeni, cu a căror combatere se ocupă procurorul-șef european, nu-și putea găsi un sediu mai potrivit.

Cultul acestei femei cu merite limitate și cu defecte pe gustul serviciilor secrete e o afacere proastă. El face ca nivelul de obediență externă a României să-și găsească ecou la interior și, astfel, să justifice îndrăzneala din ce în ce mai mare a cancelariilor din Vest, timorînd, zi de zi, o clasă politică românească de doi bani.

România nu e o țară care să poată exista în afara plăților rușinoase. E un stat înapoiat, lăsat în urmă de istorie, și nu poate recupera doar prin efort intern. E nevoit să ofere favoruri. Trebuie să dea resurse, să mituiască disproporționat, să arate obediență în raport cu cei mari. Doar așa poate intra în cluburi, doar așa se poate strecura în cercul de bunăvoință al lumii civilizate. Așa a intrat în NATO și în UE.

Numai că una e să vinzi sub prețul pieței și cu totul alta e să dai pe nimic. Dacă nu păstrezi o cotă minimă ireductibilă, un dram de mîndrie de dragul mîndriei, pierzi nu numai banii, ci și respectul. Dacă îți calci singur în picioare profilul de negociator, ajungi să fii cel mai disprețuit din piață și să te mulțumești doar cu ce ți se aruncă.

Felul în care România a înțeles să nu-și tranzacționeze interesele, oferindu-și farmecele pe degeaba, pălmuindu-se singură și înjurîndu-se voluntar, îngăduind marilor puteri să facă ce vor cu Justiția, cu Serviciile și cu politicienii corupți, și lăsîndu-le să sară calul, să se amestece indecent în jocul de putere, încurajîndu-le să conducă, prin ambasade, un stat – e adevărat, înapoiat, dar suveran –, e umilitor. Oferind ca proasta pîrghii în Justiție, România a oferit pîrghii în economie, a făcut mai ușor de obținut resursele naturale, băncile, industria și ajutoarele de stat.

Marile puteri europene și SUA își exercită în România dreptul legitim de a domina. Ele joacă în logica puterii globale și a profitului. Adevărul și legea urmează puterea, după cum etica urmează mărimea. Nici Franța, nici Germania, nici Olanda, nici Suedia și cu atît mai puțin SUA nu au ce-și reproșa. Pentru aceste economii active sîntem, în primul rînd, un teritoriu de oportunitate. Nu e vina lor că un stat suveran, condus de proști, a ajuns să trăiască fascinația propriei slugărnicii, cerșind la nesfîrșit bunăvoința unor parteneri care ne vor, aproape sigur, mai dezghețați.

Cultul intern al Laurei Codruța Kövesi explică în mare măsură criza de demnitate externă în care se află, de un deceniu, România. Există oameni deștepți, figuri publice cu influență, scriitori talentați, ba chiar edituri întregi care cad, regulat, în această patimă a prostiei. Au căzut în capcană la Băsescu și nu s-au lecuit. Au căzut la Kövesi și căderea, iată, persistă. Unii s-au îndrăgostit de aberația în sine, adică de arestările cu mascați, de dosarele politice, de dezinformare, de propagandă sau de personaje ca procurorul comunist Lazăr. S-au găsit destui care să nege evidența unor maldăre de documente și prea mulți care să vadă în SRI biciul nostru izbăvitor.

Din această prostire a oamenilor deștepți se naște cultul pagubei naționale, Zeitgeist-ul otrăvit al unei generații smintite, alimentate cu cea mai rudimentară dintre religii: ura.