Sluga Năroadă

Poate ar fi fost mai bine să se scrie despre asta la rubrica dedicată serialelor. Poate. Dar ar fi fost păcat.

Pentru că locul producției lui Volodimir Zelenski, Sluga Narodu, nu este la seriale. Chiar dacă pare, la o primă și superficială vedere.

Atâta vreme, însă, cât agențiile de publicitate, lobby, PR și spinning nu-și fac site-urile lor de streaming, unde poți să pui asta, dacă nu pe Netflix (new entry, a se lua aminte) sau pe PRO TV și subsidiarele online (că acolo, oricum, campaniile electorale aduc bani, nu iau)?

Am urmărit, înmărmurit, toate episoadele. Mi-am luat notițe, deseori, pentru că așa ceva este rar de văzut. Este o lecție de manipulare pe care o primim pe bani puțini, este un început din care mulți vor încerca să se adape. De aia trebuie să ținem minte asta.

Sluga Năroadă nu este un simplu serial de televiziune dintr-o țară despre care noi nu știam mai nimic până în februarie 2022. Sluga Năroadă este cel mai lung clip electoral pe care eu, unul, l-am văzut vreodată.

Cumva, e genial. Cumva. Pe de altă parte, este extrem de trist. Mor și în serial oameni. Doi. Și învie destul de repede. Ceea ce nu s-a întâmplat cu miile de ucraineni care au crezut, au votat, au urmat și care acum nu se mai pot ridica din gropi comune, de morți ce sunt. For real.

Primul episod din Sluga Năroadă a fost difuzat în noiembrie 2015. La mai bine de un an de la alegerea lui Petro Poroșenko ca președinte, după ceea ce unii numesc revoluție a demnității, deși, în fapt, n-a fost decât o lovitură de stat cu sprijin semipopular. Dacă Victoria Nuland și Geoffrey Pyatt ar fi fost cetățeni ucraineni, atunci sprijinul loviturii de stat ar fi fost 100% popular ucrainean. N-a fost să fie.

N-am să vă povestesc serialul. E lung. Am să vă spun doar că el deconstruiește, temeinic, un sistem, propunând drept alternativă un om aparent din afara sistemului. Asta face, pur și simplu. Și, nene, nu-i este ușor. Are de luptat, dă bătălii, o mai ia și în bot, e nasol. Aproape că plângi, câteodată.

Și vine sezonul 3. Care nu are decât trei episoade, toate difuzate în campania electorală din 2019. Dacă Mihai Gâdea difuza așa ceva, îl ardeați pe rug. Dacă Prelipceanu și-ar fi asumat sarcina, îl legați de patru cai înaripați care să-l sfâșie în văzduh.

În definitiv, nici măcar 40 de milioane de euro băgați de guvernările liberale în presă n-au reușit să facă din Cîțu Superman de-adevăratelea.

Cel mai lung clip electoral și, probabil, cel mai scump, din câte am văzut vreodată. Dar de succes, nu se poate nega, a avut succes, din moment ce omul a câștigat alegerile.

Problema e alta. În ultimele trei episoade ale clipului, Ucraina e varză. Doar că Zelenski reușește să o facă bine, la loc, dodoloață, în ciuda tuturor. Trimite oameni pe Lună, se pișă pe FMI, îi dă printre dinți lui UE și negociază de la egal la egal cu G7. Aproape ca în realitate. Partea cu miile de morți n-a fost la fel de bine calculată, însă.

Slava!