Dacă pe la începuturi s-a remarcat prin muțenie, azi, președintele Iohannis a dat-o pe surzenie. N-a auzit, cică, zgomotul pe care-l fac instituțiile de forță cînd li se scutură craca. N-a auzit nici de conflictul din CSM, nici de revolta de la Inspecția Judiciară, nici de presiunile din DNA, nici de dezvăluirile din inima SRI.
Președintele României n-a auzit nici măcar de faptele cutremurătoare consemnate de fostul ministru Gabriel Sandu în denunțul său detaliat. Un denunț care cuprinde cea mai completă descriere a furtului perfect, a devalizării statului prin complicitatea rotundă a mafiei politice cu lumea interlopă, cu șefi de servicii și cu un grup organizat de ambasadori.
Denunțul lui Gabriel Sandu se suprapune, la rigoare, cu cele zece denunțuri majore din dosarul Microsoft. Delatorii au fost încolțiți separat, așa că versiunile fiecăruia puteau fi diferite. Ei bine, n-au fost. Toate sînt la fel, nu se abat un milimetru de la modul de operare și de la lista grupului organizat. Iar povestea lui Sandu, spusă la momentul în care nu-i mai rămîne nimic de cîștigat, e un fel de episod final unificator, care dă sens tuturor celorlalte episoade.
Statul român – ne spun denunțătorii pe aceeași voce – a fost furat la mai multe mîini. A fost furat în timp ce instituțiile țineau de șase, a fost furat în timp ce campania anticorupție îi ocrotea pe hoți și îi acuza pe adversarii politici, a fost furat la îndemnul lobbystic al reprezentanțelor occidentale. Banii n-au dispărut doar în buzunarele cărăușilor arestați. Cea mai mare parte a lor s-a topit în contabilitatea niciodată anchetată a colosului american Microsoft, a băncilor austriece, a căsuțelor poștale cunoscute de SIE și de SRI.
Ancheta în dosarul Microsoft, ca și ancheta în dosarul EADS, s-a încheiat înainte de a începe. Peștii cei mari își digeră liniștiți prada și, din cînd în cînd, se arată îngrijorați de scăderea nivelului luptei anticorupție în teritoriul pe care l-au pustiit.
Dar președintele Iohannis nu-i aude pe hoți din cauza penalilor. Penalii – cuvînt din care el se hrănește așa cum se hrănesc puii de găină cu concentrat – sînt cei care îi amenință următorul mandat și tihna monarhică oferită de protocolul de stat. Ceilalți, care apar în dosarul Microsoft, dar lipsesc din rechizitoriu, sînt colaboratorii lui.
Ca să-și apere surzenia, Iohannis cheamă oamenii în stradă. Societatea civilă, tot mai captivă în țarcul gîndirii simplificate și tot mai mobilizabilă pe rețele, e partenera lui de dispensar. Dă buzna în piață și lasă fără personal partidele dreptei. Migrația tinerilor „de dreapta” către stradă se face în dauna PNL și USR. În loc să caute democrația în partide, tot mai mulți yuppies dîmbovițeni o apucă pe calea pancartelor. Iohannis depopulează, cu îndemnurile lui, partidele care l-au susținut. Prospecții, suspecții și adepții PNL o iau ușurel către noul partid civic convocat de președinte pe asfalt. PNL, partidul pe care Iohannis l-a condus, prin ambiguitate și suficiență, la înfrîngerile zdrobitoare din 2016, pierde masă politică prin această deturnare de personal.
Numai că, așa cum Iohannis e surd, Orban e orb. Liderul PNL nu vede exodul uman care-i sleiește partidul și nici realizările ultimei generații de denunțători. Nu vede noul portret al Securității desenat de procurori exasperați și de ofițeri cu ținere de minte. Aude doar cuvîntul „penali”, rostit de Iohannis, și îl repetă cu servilismul celui pățit.
Ludovic Orban, politicianul care ar fi putut smulge PNL din încremenirea tîmpă a liniei iohanniste, a preferat să-și țină ochii închiși. Pînă cînd liniștea veșnică a Opoziției i se va așterne pe partid.
Excelent !