Motto:
Într-o grădină, sub o tulpină,
zării un virus ca o lumină.
Să-l rup se strică, să-l las mi-e frică,
că vine altul și ni-l ridică.
A trebuit să treacă aproape o jumătate de veac de la apariția acelui firicel de fată din Carpați altoit pe o bîrnă la Montréal, cînd s-a vorbit despre miracolul românesc, și iată că România e iarăși pe buzele tuturor.
Tocmai cînd ne așteptam ca regele întristat al Suediei să ne anunțe că Mircea Cărtărescu a ratat pentru a patra oară Premiul Nobel, un mare cercetător cu accent nordic a vestit lumii că i-a decernat premiul întîi cu coroniță de coronavirus unei tulpini românești.
Cînd am auzit știrea la televizor nu-mi venea să cred că avem și noi, în sfîrșit, tulpina noastră. Că după ce am pierdut în ultimii treizeci de ani tulpinile roșiilor românești, ale gogoșarilor și ale pătlăgelelor vinete, ale căror semințe au devenit acum olandeze, e o consolare că am ajuns să producem un virus cu trăsături mioritice.
Sigur că se vor găsi indivizi ranchiunoși care ne vor acuza de plagiat, că n-ar fi cu adevărat românească tulpina cu pricina, ci una sosită pe șestache din perfidul Albion, costumată în ie și tîrlici de lînă croșetați de țața Gherghina în dosul șurii.
Așa-i lumea: ra! Că dacă Iisus ar fi fost român nu s-ar mai fi înălțat niciodată la cer, să-și vadă Tatăl, că-l trăgeau invidioșii de țurloaie în jos, să rămînă cu noi, să sufere și să mănînce salam cu soia precum Klaus Iohannis care nu s-a fofilat la părinții săi în RFG.
Aidoma Afroditei, răsărită din spuma mării, coronavirusul ițit din balele liliacului de peșteră chinezesc fost-a mitizat pentru inteligența sa artistică și pentru talentul de a se deghiza, căci, lipsit de complexe sociale, religioase sau etnice, nu s-a sfiit să locuiască ba în barba preafericitului patriarh sîrb Irineu, ba în nasul nefericitului Trump, ca să nu-i mai punem la socoteală pe anonimii la care a stat în gazdă, fără zarvă, fără lăutari și fără să le plătească chiria și parastasele.
Cum să nu fim mîndri că de acu’ încolo n-o să mai consumăm coronavirus de import, că avem și noi tulpina noastră națională?
Bine ar fi să o cultivăm cu pricepere, cu evlavie și recunoștință, căci poate înmiresmata tulpină românească o fi etno, cu damf de liliac înflorit în pridvor. Și după ce Bill Gates ne-a anunțat că nu rachetele cu focoase nucleare, ci virușii sînt armele viitorului, îi vom putea întîmpina fără frisoane pe muscalii care tocmai și-au instalat niște baterii în Crimeea, îndreptate spre București, cu o rafală de tulpini românești, mai ieftine și mai eficiente decît avioanele NATO cumpărate la mîna a doua pe bani grei.
– Cine tulbura linistea Domnului?
– A Domnului de la Palat sau…?
– Ce, te faci ca nu ma cunosti? Eu sunt sufletul hoinar care am venit sa-ti cer sprijin!
– Nu te cunosc, oaie ratacita! Cine esti?
– Hai Ba, Sfintilor Petru si Pavel, deschideti Poarta ca sunt parlamentara! Iata legitimatia…
– Cum ai ajuns la Noi? Ca bolile lumesti nu se prind de tine, suflet chinuit de senatoare carpatina!
– Credeam ca aici, la ultima Poarta, gasesc mai multa intelegere decat in Vale, la Luceafarul Huilei!
– Aici se vine numai cu „Chemare”, nu asa cum crezi tu, senatoare care ti-ai pierdut stralucirea de…AUR!
– Eu vreau sa ridic masele, sa se revolte, sa scapam de botnita… am crezut ca aici voi gasi intelegere!
– Crezi ca aici se aplica principiul: „Primul sosit, primul servit”?
– Daca nu deschideti Poarta o sa fac un scandal de o sa ajunga si la urechile Celui de Sus!
– Daca ai aminit de Luceafarul, atunci iti reamintesc ce spunea Demiurgul: „Intoarce-te, degraba pe-acel Pamant ratacitor, si vezi acolo ce te-asteapta! Tu vrei un Om sa te socoti, cu ei sa te asameni? Dar piara oamenii cu toti… s-ar naste iarasi oameni!” Iar tu, senatoare, vesnic ramai in banca ta senatoriala… asteptand Chemerea… Celui de Sus! Ca va veni… cu siguranta!