Tupeistul târșelos

E plină lumea de câini de dimensiuni mici. Sunt dulci, simpatici și extrem de adaptați modului de a trăi al contemporaneității. În lumea în care apartamentele de lux vândute de dezvoltatorii imobiliari cu sute de mii de euro au 50-60 de metri pătrați, nici nu prea poți să ții în casă decât câini din ăștia care, tunși, sunt mai firavi decât o pisică serioasă. Astfel de câini trebuie, orice ai face, protejați. Ca să poată ei dormi liniștiți noaptea, trebuie să veghezi tu, iar dacă te calcă vreun hoț trebuie să sari să-l muști de beregată. Și, mai mult decât orice, trebuie să ai grijă de sensibilitatea lor. N-ai voie să ai prin casă oglinzi în care să se oglindească și, în nici un caz, nu trebuie să le spui cât sunt de mici. I-ai traumatiza. De aia ajung câinii mici să nu-și cunoască adevăratele puteri, de aia îi vezi mai peste tot repezindu-se la câini și de zece ori mai mari decât ei. Foarte rar li se spune câinilor mici, în astfel de momente, să-și vadă lungul nasului și, chiar mai rar, se lovesc de vreo replică de la câinii mai mari. Bula este perfect etanșă: câinii mari nu sunt deranjați în mod real de tupeul celor mici, iar cei mici pot continua să se creadă cuceritorii lumii. Win-win.

În lumea oamenilor, însă, lucrurile nu stau la fel. Nu suntem la fel de înțelegători și nici nu putem fi. Oricât de elastică ne-ar fi teritorialitatea, sunt lucruri peste care nu putem trece tocmai din cauza regulilor de conviețuire pe care noi înșine ni le-am impus, din ce în ce mai drastice. În societatea în care încercăm să impunem din ce în ce mai radical ideea de egalitate, nu putem face concesii bazate pe dimensiuni.

Asta, se pare, nu înțelege Florin Cîțu. Printre câini, ar fi privit cu înțelegere. Încă un câine pitic, plin de tupeu. Dar Florin Cîțu nu este câine. E marele său ghinion. Nefiind câine, rămâne doar un pigmeu plin de tupeu. Cum, însă, tindem spre egalitatea perfectă, nu există absolut nici o diferență între un pitic sau un găligan, un silfid sau o matahală. Dacă elimini piticul, găliganul, matahala sau subțirelul din descriere, un tupeist rămâne doar asta: un tupeist. Iar pentru tupeiști nu există înțelegere și nici compasiune, nimeni nu găsește vreo scuză în faptul că respectivii au ceva de compensat prin atitudinea socialmente inacceptabilă.

Închis în propriul birou, aninat de zgarda și de lesa care-i dau siguranță, înconjurat de băieții zdraveni de la SPP sau doar de zeci de yesmeni și sicofante, Florin Cîțu e Superman, Batman (și uneori și Robin), Hulk, Zorro, Omul Păianjen, Femeia Fantastică, Iancu Jianu sau Ecaterina Teodoroiu. Alea sunt momentele în care nu ia prizonieri, în care spumegă abundent la adresa inamicilor chiar și imaginari, inventează spioni, comploturi și este izvor nesecat de fake news. În mediu protejat, în condiții ideale de laborator, Florin Cîțu este Dumnezmeul Zmeilor. Problema e că dacă-l scoți de acolo nu devine opusul unui Zmeu, adică, în nici un caz, nu-l poți confunda cu Făt-Frumos.

Pe 1 mai, proslăvind prematur succesul inexistent al campaniei de vaccinare, Florin Cîțu a găsit de cuviință să-i perie pe petrecăreții din Vama Veche, anunțându-i că vara asta îi va onora cu prezența lui, ca vechi vamaiot ce este. Vama a fost preaplină, toată vara, dar Florin Cîțu n-a mai reușit să ajungă. Probabil cineva i-a explicat, totuși, că nu e cazul să-și pună la încercare norocul. Turcan și Gorghiu sunt unice, nu poți să le multiplici de mii de ori doar pentru a-i oferi premierului o noapte de ovații, aplauze prelungite și bale interesate.

Și, totuși, om de cuvânt, Florin Cîțu l-a luat cu el pe Dan Vîlceanu și, duminică, 19 septembrie, dis-de-dimineață, s-a înființat în Vama Veche. Cu siguranță, în acel moment în Vamă erau mai mulți sepepiști și ziariști decât turiști și localnici la un loc. Cum ar veni, omul nu s-a ferit de o baie de mulțime, dar nu e vina lui că era cada goală. O fi ceva adevăr în spusa aia că nu mai e nici Vama ce era pe vremuri…

Sâmbătă, 25 septembrie, Florin Cîțu nu se mai duce în Vamă, să latre la câinii mari, pentru că are congres la partid. Acolo nici măcar n-are nevoie de sepepiști. Are suficiente Turcan, Gorghiu, Vijulie sau Mareș, suficienți Roman, Bușoi, Popescu și atâția alții care să-i asigure confortul sufletesc. De la Romexpo poate lătra cât vrea, pițigăiat, la cine vrea el, căci sunt destui dispuși să muște în locul lui. Dar cu ce folos?

Echipa de piar a premierului a lăsat să se scurgă informația că nu contează dacă domnul Cîțu nu va mai fi premier în curând, lucru extrem de probabil. Pentru că, spune, de fapt, Cîțu, prin răspândacii lui, va fi recompensat cu un post bun la Banca Națională a României. Guvernator, spun exaltații. Prim-viceguvernator, spun moderații. Viceguvernator, spun pesimiștii. OK, să fie. Dar dincolo de faptul că a pune un speculant valutar ratat la conducerea BNR este o absurditate în sine, de ce se mai chinuie Florin Cîțu să câștige acum președinția PNL? Căci nu doar guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii, ci nici măcar vreunul dintre ceilalți cinci membri ai Consiliului de Administrație al BNR nu pot fi membri ai unui partid politic. Nu pot fi membri de partid, așadar nu pot fi nici președinți.

Nu-i treaba noastră să ne îngrijorăm de soarta domnului Cîțu. Și totuși, pentru că nu suntem complet insensibili, riscăm o rugăminte către proprietarul său. Domnule președinte, dați dovadă de puțină omenie, măcar în cazul ăsta: dacă pierde șefia Guvernului, ceea ce e foarte probabil, nu-l aruncați în stradă! Trimiteți un domestic să-l ducă la un târg de adopții. Poate-l ia cineva, chiar și așa cum e el.