Așadar, celebra astroloagă Minerva a fost angajată la BNR pe „o funcție de execuție“. Asta e știrea, dar nu e decît vîrful aisbergului. E, de fapt, firul de păr găsit sub unghiile victimei și care indică violul. E ca și cum un grup de criminali în serie își mărturisește, după ani, fetișurile.
N-o să credeți, dar clanul de impostori care dăinuie la conducerea BNR de decenii se adapă la izvorul astrologiei. Face politica monetară cu horoscopul, supraveghează băncile după zodii și stabilește cursul valutar după starea hărților cerești. Economia, finanțele, matematica, statistica și celelalte instrumente pe care te-ai aștepta să le vezi pe masa de lucru a celor mai bine plătiți trîntori din România nu au nici o șansă în fața Peștilor, a Berbecilor și a Cancerului de la Banca Națională.
Academicianul Isărescu și restul profesorilor universitari doctori care alcătuiesc Consiliul de Administrație al BNR decid gradul de îndatorare al săracului plătitor de dobînzi și comisioane ghidîndu-se după amplasarea Soarelui în Săgetător sau a Lunii în Capricorn. Jocul planetelor, descifrat în fiecare dimineață, la cafea, în prezența spirituală a celor nouă momîi numite politic, e cel care stabilește cum cresc ratele la bănci sau cum explodează inflația.
Cu aproape două decenii înainte s-o angajeze pe Minerva și să treacă la profesionism, Isărescu a pus povara astrologiei pe umerii poetului mason George Virgil Stoenescu, horoscopist amator, profet al destinului astral și coleg cu o întreagă generație de securiști la vechiul Institut de Economie Mondială. Virgil face aproape zilnic astrogramele celor nouă, fără de care mișcările de pe piața monetară sînt de neconceput. Soarta rezervei naționale, a dobînzii de referință sau a tipografiei de bani e, astfel, guvernată de planete.
Niciodată BNR n-a permis băncilor private să-și umfle buzunarele jefuind populația fără ca Neptun sau Saturn să fie în căsuța favorabilă. Niciodată n-ar fi nenorocit sute de mii de români cu credite în franci elvețieni dacă Mercur n-ar fi fost retrograd sau Marte n-ar fi fost unde trebuie. Iar atunci cînd BNR a lăsat inflația să urce la două cifre, asta s-a întîmplat doar fiindcă Venus s-a aliniat cu Uranus, iar pentru Tauri și Fecioare asta înseamnă „decizii majore privitoare la finalizarea unei etape importante“ sau ceva de genul ăsta.
Dar horoscopizarea conducerii BNR a adus beneficii nu numai românilor sugrumați de bănci și de inflație, ci și culturii organizaționale interne, atmosferei de lucru din somptuoasele încăperi placate cu lefuri și bonusuri uriașe. Cu timpul, administratorii BNR și-au pierdut identitatea consemnată în buletin și au devenit Gemeni, Scorpioni, Vărsători, Lei sau Balanțe. Guvernatorul Mugur Isărescu, de pildă, e Leu, nu mai e agentul Manole, turnător la Securitate. Viceguvernatorul Eugen Nicolăescu e tot Leu, nu mai e fost chelner și sinecurist politic. Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu e Săgetător, nu mai e contabilul pedeserist în al cărui mandat de ministru Securitatea a devalizat Bancorex-ul și s-au înregistrat marile falimente și țepe bancare. Dan Radu Rușanu e Geamăn, nu mai e vechiul protector al mafiei alcoolului și tovarășul marilor evazioniști. Gheorghe Gherghina e Rac, nu mai e lucrător la fostul Institut de Finanțe, Circulație Monetară și Prețuri, unde își făceau ucenicia contabilii Securității. Și tot așa.
Aceste semne zodiacale decid sărăcia și datoriile românului de rînd, bazîndu-se pe toanele cerești. Astroloaga Minerva e, așadar, o achiziție necesară, care duce competența Băncii Naționale la apogeu. Și, după regretata plecare a celeilalte specialiste angajate la BNR, Viorica Dăncilă, umple un important gol de cunoaștere, pe care românii îl resimt zilnic în buzunar.
Ce rămîne de făcut? Poate de modificat puțin zodiile, ca să li se potrivească mai bine: Balanță deficitară, Leu devalorizat, Pește politic și Vărsător la fosta Securitate.
In tara lui „Doamne ajuta!” nu ar trebui sa ne mire ca Manole si-a tras Ghicitoare personala.
Totusi Domnule Buscu, sunteti sigur ca nu este o gluma? Caci daca este totusi adevarat, putem spune si amin.
Se non e vero e ben trovato
Dnu Buscu, dvs aveti idee de Finante, Economie?…pai ar trebui sa ii ridicati statuie mah lui Isarescu ca tine leul la 4.90 fata de euro, ca daca nu intervenea constant de 10 ani incoace era dublu cursul….adica inflatie spre 25-30%.in mod normal….veniti cu goange de-astea gen CHF, Dancila si alte aiureli…sau poate e bun FED-ul ca banca centrala ? sau ECB?….dta intelegi ca FED a tiparit in ultimii 2 ani 40% din masa monetara totala de USD si i-a aruncat pe piata? .nici sa injur nu pot….natie ingrata…
dar ce mare rahat face ca sa „tina” leul ????? e un vandut bancilor! nicaieri ca la noi, unde bancile pun riscul de credit pe spatele clientului, si castiga miliarde fiindca romanii sunt prea naivi si neorganizati ……
hmm, care aderare ???
la rubla 🙂
Natie ingrata domnule…si nerecunoscatoare. In loc s-i faca statuie mesterului turnator si iubitor de arginti Manole ea il injura.
Acum ca are si astrolog personal mi-e si frica sa ma gandesc unde o sa ajunga leutul nostru.
Sa traiesti mestere cacatine finantist mai rar.