De-o vreme nici o boală nu mă mai înspăimîntă,
nici floarea bubei negre ce crește-n cimitir.
Sînt supărat că nimeni nu mă mai vrea la nuntă,
c-aș fi smintit și hora o-nnod și o deșir.
Că după trei bărdace mă uit urît la soacre,
căzut sub masă mîrîi la cîini fără motiv,
dau ordin la băbuțe să se retragă-n lacre
și îi șoptesc miresei că are-un cur fictiv.
Că vinu-mi pare searbăd și tras a doua oară,
că bietele sarmale-s cam acre și de post,
că nașu-a pus deoparte purcelul în cămară,
să îl halească singur că-i lacom, dar nu-i prost.
Două măsline oarbe privesc din farfurie
că așa curci rujate de mult n-am mai văzut
și mă lovește pofta să fug la berărie.
Miaun. Mă urc pe casă și moartea-mi strigă: zît!
