Ți-a obosit definitiv speranța,
c-are plămîni mărunți, de porumbel
și nu poate parcurge nici distanța
dintre un mic burghez și-un portofel.
Zadarnic scurmi la ușile închise,
lacheii-s morți și domnii-s în Dubai,
du-te în cartierele proscrise
și vei găsi o turtă de mălai.
Acolo sărăcia își cultivă
mila în poala maicii lui Iisus,
că Marx c-o linguriță de colivă
a declanșat un fenomen tungus.
Așa că nu spera să vină mă-ta
să te mai nască frumușel și brav
ca să primești de la nevastă dota,
ci ia-ți adeverință de bolnav!
967 de vizualizări
PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"]
[wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]
1 comentariu
Adaugă un comentariu
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.



Nu te mai naste maica inc-o data
Nu te mai naste mama inc-o data –
de asta sa fii sigur ca de moarte.
Si nu primesti inapoi fata fara pata
din vremea-n care-aveai de viata parte.
Din vremea-n care zburdai precum mieii,
din vremea-n care-n ochi aveai lumina,
cind mereu gata erai sa-nfrunti zmeii…
Acum ochii-ti pling noapte, si-i deplina,
si zmeii vechi sint morti, insa mai vezi
ca neamul lor sporit e, si le merge bine:
nu-s numai in paduri, ci si-n livezi.
Ai vrea sa poti lupta – nu te mai tine
batrinul trup intepenit de vremuri.
La zmei nu te mai uiti, ca doar nu-s zei,
ci numai, vag, citeodata te cutremuri
(oare de ce?) zarind glezna vreunei femei.
Cu toata stima, A. Matita
P. S. Vai, da! In urma cu treizeci de ani
eram, ca multi, foarte sarac si tinar,
insa, muncind din greu in acesti ani,
am reusit: acum nu mai sint tinar!