Zuckerman și românii

America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă șapte miliarde de dolari numai pentru reactorul 3 și cîte și mai cîte.

Așa zice Adrian Zuckerman, născut la București, emigrat în SUA și așteptat să se pogoare precumduhul sfînt în Grădina Maicii Domnului. Pînă la urmă, minunea s-a împlinit și iată-l acum pe ambasadorul nostru rătăcitor revenit acasă, vărsîndu-ne în cap cornul abundenței și al mustrărilor, al păcatelor și al zăhărelului (așa cum niciunul dintre predecesorii lui n-a îndrăznit s-o facă), fiindcă, asemeni tuturor popoarelor proaste, merităm, deopotrivă, cearta și îndurarea celui puternic.

Dacă citim, însă, printre rînduri, lucrurile stau un pic diferit. Faptele își arată cusătura albă, funda politică și nodul românesc, fără să punem la socotealăstofa de calitate americană.

Guvernul Orban a semnat la Washington, prin ministrul Economiei, Virgil Popescu, un memorandum de finanțare pentru Nuclearelectrica și alte obiective economice, de aproape opt miliarde de dolari. Ambasadorul Zuckerman, care a însoțit detașamentul PNL, ne dezvăluie, de fapt, principalul scop al călătoriei:„Ministrul Apărării, Ciucă, și secretarul Apărării, Esper, se întîlnesc astăzi, pentru a semna un acord bilateral de tip foaie de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030“. Să facem un calcul scurt la investiția în apărare: 2% din PIB, preț de zece ani, înseamnă cel puțin 60 de miliarde de euro, din care cel puțin jumătate reprezintă achiziție de armament.

Apoi, cele opt miliarde de dolari anunțate pentru Cernavodă reprezintă nu o investiție, ci o finanțare prin banca de import-export a SUA, EXIM, iar de coordonarea proiectului se ocupă AECom, o companie americană „curată“, cum zice, exact cu aceste cuvinte, Zuckerman.

Prin urmare, drumul la Washington a fost întemeiat pe aranjarea avantajoasă a cuvintelor în comunicatul de PR. În aceeași pagină a fost pusă știrea-bombă a autostrăzii Constanța-Gdansk, „o investiție uriașă“, care, pe fondul crizei de autostrăzi și căi ferate, ne face pe noi, românii ocoliți de asfalt, să aruncăm cușmele în sus de bucurie. Vorbim aici de, cităm, „finanțare privată“.

Să observăm, mai departe, că ambasadorul Zuckerman înțelege neutralitatea politică a diplomatului în felul următor: „În urmă cu doar două săptămîni, am fost martorii unui proces electoral care a continuat să pună distanță între națiune și baronii-tîlhari roșii care au manipulat legea pentru a-și umple buzunarele, în detrimentul poporului român, pe care au fost aleși să îl deservească“. Apoi, să băgăm de seamă că o nouă campanie electorală a început, iar diplomatul Zuckerman are fața congestionată și obrajii umflați de cît suflă în pînzele regimului Iohannis.

Asta ar fi la primire. Să vedem cum stă treaba la predare.

Aici avem ordonanța dată de Guvernul Orban pe 2 octombrie, care face posibilă vînzarea activelor companiilor de stat. Parlamentul blocase această vînzare pentru doi ani printr-o lege votată, dar acum liberalii i-au dat drumul. Care sînt acele companii? Păi, companiile profitabile, cu perspective bune, cu randamente sigure, ținute în subdezvoltare, însă, de ani buni, din socoteli românești. Aici intră Nuclearelectrica Cernavodă, Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, CEC și altele, despre a căror vînzare tot vorbesc, de cînd au venit la putere, și Cîțu, și Orban.

Ordonanța Guvernului a lăsat blocată vînzarea de acțiuni, însă a dat drumul vînzării de active, ceea ce înseamnă că, după vînzare, statul va rămîne proprietar al unor companii pe hîrtie, ale căror acțiuni nu vor valora nimic. Povestea lungă și tragică a prăbușirii economiei românești prin „privatizare“ e adusă iar în actualitate, fiindcă există, iată, o ocazie politică. La fel ca și regimul Băsescu, regimul Iohannis și-a întemeiat dominația pe sprijinul politic extern al marilor puteri, pe facturi plătite în grabă, fără a negocia, pe cedări acceptate fără condiții și pe o nepăsare totală față de interesele naționale. Ca și lui Băsescu, și lui Iohannis i se rupe de tot ce nu reprezintă interesul personal imediat, fie el politic, financiar sau penal, iar faptele care susțin această nepăsare pot fi oricînd enumerate.

America e cea mai frumoasă aventură a libertății popoarelor. E prima reușită neîntreruptă a democrației și cel mai durabil experiment politic umanist. Democrația americană a dat naștere unei puteri economice și apoi, prin puterea militară, unui imperiu planetar care, ca orice imperiu, a colonizat lumea după regulile lui. America înseamnă, în esență,cultură în expansiune, o cultură care, înainte de a fi adoptată, trebuie înțeleasă.

Cultura americană începe, e adevărat, cu lecția despre libertate, cu marile universități, cu incredibila literatură, cu Hollywood-ul, cu pasul pe Lună și cu eroica salvare a lumii, dar continuă cu religia profitului și doctrina globalizării, cu supremația interesului politic american, cu supercorporațiile și supertehnologia IT, cu F-22 Raptor, Tomahowk LAM, USS Nimitz, și cu umbra proiectată de acest colos asupra micilor națiuni.

Adrian Zuckerman s-a întors la București după 54 de ani la fel cum a plecat, adică tot român, gata să împartă oamenii în tabere și să se bage în războiul politic clientelar. Parcă nu e ambasadorul pe care l-am așteptat cu atîta nerăbdare, ci, mai degrabă, interpretul pripit, lipsit de stil și de maniere, al unui mesaj american pe care el însuși nu l-a înțeles.

România va plăti toate facturile politice care i se întind, mai ales cînd ele vin din SUA. Dar plutea în aer așa, o speranță, că în comisionul politic al regimului Iohannis nu se va găsi și noul ambasador.