„Cum se descurcă acum Europa Liberă și de ce ar mai fi nevoie în România de Europa Liberă?“, am întrebat-o în cea de-a doua parte a interviului pe Elena Tănase, șefa departamentului românesc al acestui post de radio. Răspunsurile ei directe și precise mi se par o excelentă probă a jurnalismului care se face la Europa Liberă.
Cristian Teodorescu: Vocea Americii nu mai emite. Cum se descurcă Europa Liberă?
Elena Tănase: Deocamdată, Europa Liberă este funcțională. Din cel puțin trei motive: 1) A făcut economii drastice, de toate felurile. Cea mai dramatică decizie recentă a fost că Europa Liberă a trebuit să renunțe la freelancer-i, adică la jurnaliști colaboratori, cu cîteva excepții legate de siguranța lor, în țări mai problematice în materie de stat de drept și democrație decît România. 2) La prima înfățișare în procesul de la Washington, de la sfîrșitul lui martie, judecătorul a cerut USAGM să deblocheze o mică sumă menită să acopere cheltuielile minime de funcționare pînă la înfățișarea pe fond din această săptămînă, care a însemnat însă o mică amînare. Cu aceste 7,4 milioane de dolari și noi reduceri, inclusiv trimis oameni în șomaj tehnic, Europa Liberă funcționează. 3. Nucleul dur al Europei Libere – echipele jurnalistice și echipele de suport financiar/tehni – au fost reformate în ultimii ani. În momente de criză, organismele funcționale și eficiente pot gestiona mai bine șocurile. Și apropo de asta, leadership-ul este esențial. Or, Europa Liberă este condusă de oameni curajoși care știu ce vor și care își cunosc excepțional profesia. Europa Liberă trebuie să rămînă Europa Liberă, e probabil brand-ul american neconsumerist de cel mai mare succes ever în Europa Centrală și de Est. Va trece cu bine prin această încercare grea.
C.T.: Se întreabă destui în America și la noi de ce mai e nevoie de Europa Liberă în România, țară NATO și UE. Ce li se poate răspunde?
E.T.: Democrația românească este nu fragilă, ci foarte fragilă. Iar faptul era valabil chiar înainte de evenimentul deplorabil al anulării alegerilor din noiembrie. Democrația românească e de mult timp pe perfuzii.
C.T.: Cum așa?
E.T.: În primul rînd, partidele politice – organisme esențiale ale pluralismului, fără de care democrația nu există – sînt profund decredibilizate. Au contribuit la această situație teribilă toți președinții României, iar ultimii doi cu precădere. Traian Băsescu prin teoria lui legată de moguli și patronajul fără echivoc asupra partidului de guvernămînt, PDL, Klaus Iohannis prin patronaj politic asupra PNL și absența cvasi-totală din fața cetățenilor. Au contribuit cu asupra de măsura și yesmen-ii din partide, oameni obișnuiți să plece capul și să facă ce zice șeful ca să fie lăsați în pace și să nu se deranjeze provocînd dispute. Nu e adevărat că dacă spui NU ți se întîmplă ceva. Evident că nu e comod, dar pe termen lung ai mai mult de cîștigat, inclusiv financiar, plus că nu te mai doare spinarea de la inflația de plecăciuni. În al doilea rînd, influența serviciilor de informații pare omniprezentă, dar în același timp ocultă din moment ce SRI și SIE nu au mai prezentat rapoarte Parlamentului de mult timp, iar de ceva vreme nici nu mai au directori, ci numai adjuncți. Cînd ne-am întrebat cine trebuie să demisioneze în fața eșecului magistral al statului român care a fost anularea alegerilor, ne-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu are cine să își dea demisia. Cele politice, președintele și premierul, erau imposibile atunci, ar fi destabilizat țara, dar nici Klaus Iohannis, nici Marcel Ciolacu nu au răspuns cum de a fost posibilă anularea alegerilor. În al treilea rînd, presa și universitățile/academiile în sens larg nu reușesc să exprime societatea, așa cum e necesar să o facă. Presa este politizată, mai subtil sau direct, dar este politizată, iar legea finanțării partidelor este o adevărată otravă pentru redacții, Europa Liberă a avertizat de mult timp asupra acestui fenomen. Redacțiile independente sînt puține și mici. Universitățile și profesorii lor nu sînt implicați în arena publică, scriitorii sînt dezorganizați și în veșnice conflicte, nici presa nu îi solicită prea tare, e ocupată să facă reclamă partidelor politice și, cu puține excepții, să mimeze dezbateri de fond. Pentru cine se întreabă la ce folosește Europa Liberă într-o țară cu democrație fragilă, răspunsul este că ajută oamenii să facă față mai bine abuzurilor, să își apere mai eficient libertățile și să răspundă mai eficient cînd sistemul politic riscă să se transforme într-unul autoritarist sau chiar într-o dictatură. Nu e puțin lucru.
C.T.: N-aș fi crezut că voi ajunge să pun o asemenea întrebare: ceea ce face președintele Trump e un atac la libertatea presei?
E.T.: E oare mai puțin tulburător că președintele Trump consideră că „Harvard is a JOKE, teaches Hate and Stupidity, and should no longer receive Federal Funds“ („Universitatea Harvard e o glumă, îi învață pe studenți Ura și Stupiditatea, și nu trebuie să mai primească fonduri publice“)? Sau ideea că președintele Zelenski s-ar face vinovat de invazia rusească asupra țării sale? America este o mare națiune în primul rînd prin libertate. Marea forță economică a Americii vine exact din această libertate bine temperată de Justiție și de domnia legii, de reguli și predictibilitate. Libertatea e sunet, nu e zgomot. Sînt sigură că americanii știu să își apere libertățile. Nu e cazul să le dea nimeni lecții.
C.T.: Insist totuși. Sentința unui tribunal american e că președintele Trump trebuie să reprimească Agenția Associated Press la conferințele de presă de la Casa Albă, după ce i-a retras acreditarea. Contează asta și pentru Europa liberă?
E.T.: RFE/RL nu se ocupă direct de știrile din SUA, misiunea noastră este să relatăm despre societățile din care provenim. Dar da, contează decizia acelui judecător, în principiu, cred. America e mai mult decît o serie de decizii administrative dure sau controversate. Sperăm din toată inima ca Europa Liberă să aibă cîștig de cauză în procesul de la Washington, ca fondurile aprobate de Congres să ajungă la destinație cît mai repede și, de asemenea, ca ofertele de sprijin din partea a 14 țări din Europa și de la multe organizații civice europene să devină unele concrete. Independent însă de ceea ce hotărăște America, probabil că e un bun moment să ne gîndim cine sîntem cu adevărat fiecare și cît sîntem de dispuși să sacrificăm din confortul personal pentru a fi corect informați. Mulți trăiesc cu iluzia că informația e gratis. Nimic nu e gratis. Vrei ceva bun, plătești pentru el cu bani sau cu timpul tău. Nu vrei să plătești acum, plătești mai tîrziu cu dobîndă. There is no such a thing as a free meal, zic englezii. România e un stat care nu se îngrijește suficient de libertatea presei, trăiește periculos. Cînd am ajuns acum patru ani și jumătate la Praga ca să preiau mandatul de director, am privit cu recunoștință steagul american de la poartă. Sînt genul care îl salută pe Vodă Carol în Piața Palatului de la București, deci nu joc teatru american ca să iasă bine interviul. Carol I era neamț și cel mai bun român ever, după părerea mea… Dar am privit steagul american și cu oarecare tristețe. România e atît de slabă la 35 de ani de la Revoluția Română, mi-am zis, încît are neapărată nevoie de ajutorul Americii, are nevoie de aceste standarde jurnalistice ale RFE/RL, ca să aibă oricînd la îndemînă o busolă sigură. Iar din septembrie 2020 pînă acum, situația României s-a înrăutățit: pandemia a rupt încrederea din societate, deja zdrențuită, în două, a transformat-o în teren de luptă pentru narative și fake news, războiul din Ucraina a indus apoi o frică extinsă cu efecte asupra a orice, de la cozile la pașapoarte din primăvara lui 2022 la curentele de acomodare cu Rusia și sporirea cheltuielilor pentru apărare în Europa în dauna restanțelor pentru infrastructura civilă. Iar anularea alegerilor e dovada supremă că țara are nevoie de susținerea Americii ca să își apere regimul democratic. Contra fricii sîntem aici. Și pentru un strop de speranță.
