ELI BĂDICĂ: „Marea doamnă a literaturii polițiste românești, cum e considerată, unanim, este încă foarte sus în topul preferințelor“

O citiți în Suplimentul de cultură, o știți – sper – și din colecția „n’autor“ pe care o coordonează la Editura Nemira. Optimistă din principiu, Eli Bădică are însă suficient umor încît să-și dea seama că trăim vremuri kafkiene și să-mi spună ce cărți i-ar trimite lui Bogdan Chirițoiu, capul Consiliului Concurenței, după amenda primită de Editura Nemira. Altfel, Eli Bădică mi-a spus care sînt cele mai vîndute cărți ale editurii și cum au reacționat cititorii și scriitorii cînd au aflat de amenda cu care Consiliul Concurenței a lovit Nemira.

Cristian Teodorescu: N-ajunge că editurile o duc prost, v-a mai amendat și Consiliul Concurenței. V-ați gîndit să-i trimiteți niște cărți cu dedicație lui Bogdan Chirițoiu, boss-ul acestui Consiliu? Văd că nici politicienii care scot cărți, oameni culți cum îi știm, n-au catadicsit să bată obrazul Consiliului Concurenței pentru pocinogul pe care vrea să vi-l facă.

Eli Bădică: C-așa-i în cultură, ca să-l parafrazez pe Toma Caragiu. Nu ne-am gîndit, ce-i drept, să-i trimitem cărți dlui Chirițoiu, pentru că sînt altele presante în momentul acesta – a mai venit și toamna, între timp, cea mai aglomerată perioadă din an, așa că ne ocupăm cu ce știm mai bine: îngrijirea și publicarea cărților.  Dar firește că întrebarea dumneavoastră m-a făcut să învîrt puțin în cap titlurile „n’autor“ publicate recent și, dacă aș vrea să fiu dramatică, eu, una, i-aș trimite, sugestiv, așa, Ultima carte (semnată de Marian Coman). Ori Viața ca o glumă proastă (a lui Liviu Ornea), Solomonarul (a lui Florin Chirculescu) sau Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea (a lui Cătălin Ceaușoglu). Ba cred c-ar merge bine și una de non-ficțiune, care va apărea curînd la Nemira, scrisă tot de doi autori români, Magor Csibi și Radu Predescu: Bătăliile care contează. Nu mi-ar fi deloc rușine nici cu Firele fragile ale puterii (V.E. Schwab) sau Adevărul tuturor lucrurilor (Brianna Wiest), două traduceri. Și, gata, mă opresc aici (momentan). Cît despre partea a doua a observației dumneavoastră, ce să zic, nu e niciodată prea tîrziu să se pronunțe. Cu cît mai mulți, cu atît mai bine.

C.T.: Scriitorii ce zic despre chestia asta?

E.B.: Nu le place deloc. Mai mult, majoritatea sînt stupefiați și revoltați, nu pricep cum se poate întîmpla una ca asta în secolul în care trăim, cînd, teoretic, drepturile lor ar trebui să fie protejate (ceea ce am încercat să facem, desigur). Cei care nu trăiesc în România sînt chiar și mai indignați, pentru că sînt familiarizați cu o altfel de paradigmă. Între noi fie vorba, nu vă ascund nici că unii dintre scriitorii români pe care îi reprezentăm mi-au mărturisit chiar că se gîndesc să apeleze la căi legale pentru a denunța compania de la care a pornit toată povestea aceasta.

C.T.: Nemira a împlinit 33 de ani, număr fatidic; cum îi merge?

E.B.: Vă propun să unim grafic cele două cifre și să întoarcem rezultatul pe orizontală. Așa, ne iese și de-un infinit, și de-un zîmbet. Și mai și scăpăm de semnificația fatidică. Altfel, mă încăpățînez să cred că, datorită oamenilor din echipă – pornind încă de la management, Ana Lotts-Nicolau și Cătălina Nicolau –, indiferent cîte provocări au venit și vor mai veni spre Nemira, îi merge și îi va merge (din ce în ce mai) bine. „Fața“ editurii s-a schimbat semnificativ în ultima decadă (și n-o spun doar pentru că îmi este acasă acum, e o afirmație pe care îndrăznesc să spun că n-o poate contrazice nimeni) și cred că are încă un potențial imens de transformare, de a ține pasul cu lumea în care trăim și cu generațiile de cititori viitoare.

C.T.: Ce faci dacă-ți bate Gigi Becali la poartă să-i publici o carte?

E.B.: Nu am obiceiul de a mă comporta diferit cu persoanele publice, ar fi împotriva valorilor și eticii proprii. Așa că o întîmplare de genul acesta ar urma firul clasic: chiar dacă probabil aș ridica o sprînceană (oameni sîntem!), i-aș spune să-mi trimită manuscrisul și că procesul de evaluare editorială durează o vreme, dar că întotdeauna revin cu un răspuns. Dacă, cu aceste informații, nu și-ar retrage propunerea și mi-ar da un manuscris, atunci l-aș descărca, aș șterge titlul și numele autorului din document și mi l-aș transfera în Kindle, cu un număr de ordine. Pentru că doar textul contează. Iar cînd aș ajunge să îl citesc, i-aș scrie un răspuns post-lectură. Atît de simplu, chiar și neavînd o poartă – altfel decît virtuală – la care să bată.

C.T.: Ce clasici autohtoni mai citește românul care citește?

E.B.: Dintre cei publicați la Nemira, Rodica Ojog-Brașoveanu pur și simplu nu are pereche. Poate părea surprinzător, dar „marea doamnă a literaturii polițiste românești“, așa cum este considerată, în mod unanim, este încă foarte sus în topul preferințelor. Seriile scriitoarei sînt realmente devorate de cititori de toate vîrstele. Printre ei, se numără chiar și tipul acela de fani cărora le place să colecționeze edițiile diferite ale titlurilor ei – reeditate în ton cu vremurile, cu coperte atrăgătoare și pentru generațiile tinere.

C.T.: Care sînt cărțile cele mai de succes ale editurii, ever?

E.B.: Nu e greu de ghicit. Cred c-ar fi suficient să menționez doar triada Frank Herbert, Stephen King și George R.R. Martin și veți completa dumneavoastră mental cu titlurile-vedetă. L-aș mai adăuga aici măcar și pe prințul Harry, care a ajuns, cu Rezervă, în Guinness World Records cea mai rapid vîndută carte de non-ficțiune din toate timpurile.

C.T.: Amenda asta, de 324.636,37 lei, nu dă peste cap bugetul editurii?

E.B.: La cum arată piața cărții în România (reamintesc că sîntem în coada Europei din toate punctele de vedere – puținele statistici pe care le avem pot lămuri pe oricine nu e, în mod normal, la curent cu întregul context), suma aceasta ar da peste cap orice buget – și asta o poate spune pînă și cineva ca mine, care, fiind o oamă de litere, n-am o privire de ansamblu asupra bugetelor, cel puțin nu așa cum o are Ana Lotts-Nicolau, de pildă, care, ca director general al editurii, ar putea răspunde mult mai nuanțat decît mine la întrebarea aceasta. Cu idealismul meu bine cunoscut, cred, am însă încredere că toate se vor așeza, că deciziile deja luate, împreună cu cele viitoare, vor fi de bun augur.

C.T.: Cititorul naiv ar putea să-și închipuie că editurile amendate se țin de blestemății, deci să-și facă o imagine aiurea despre voi?

E.B.: Eu am mare încredere (și) în cititori. Cred cu tărie că nu pot fi păcăliți cu una, cu două, că sînt oameni cărora le place să fie informați, să nu înghită găluștele pe nemestecate, așa că citesc dintre numeroasele materiale explicative și perspective apărute pe marginea subiectului și, astfel, nu rămîn la suprafața conflictului. Așa că nu, nu cred c-ar putea să-și facă o imagine aiurea despre noi. Oricine merge în profunzime va realiza ce absurditate e amenda aceasta, cum scrierile lui Kafka prind viață, iar și iar, în România lui 2024.

C.T.: Există și autori cu care colaborați pe care să-i fi băgat la idei negative despre editură amenda pe care v-a dat-o Consiliul Concurenței?

E.B.: M-am gîndit, recunosc, că s-ar putea întîmpla asta odată ce Consiliul Concurenței avea să trimită comunicatul de presă, iar toată tărășenia urma să devină publică. Mai ales că există astăzi atîtea și-atîtea modalități de a denatura adevărul. Din fericire, însă, n-a fost cazul. Sau, cel puțin, n-a ajuns la mine nici o reacție în acest sens. Ba dimpotrivă, am primit foarte multe mesaje, telefoane, e-mail-uri de susținere – ceea ce, firește, m-a bucurat foarte tare, mi-au adus o rază de lumină în zilele respective – și, în același timp, de revoltă vizavi de decizia Consiliului. N-am simțit nici o clipă nevoia de a da explicații suplimentare, scriitorii și scriitoarele cărora le însoțesc cărțile în lume își făcuseră temele dinainte de a mă contacta. E drept, însă, că o parte dintre ei erau îngrijorați în ceea ce privește viitorul apropiat – m-au întrebat, de exemplu, dacă amenda aceasta va avea consecințe asupra planului editorial din perioada imediat următoare; i-am asigurat că voi și vom face tot ce ne stă în putință să nu se întîmple asta, desigur.

C.T.: După scandalul ieșit, v-a dat Consiliul Concurenței vreun semn că ar vrea să anuleze amenzile sau așteaptă să vadă ce zice Justiția?

E.B.: Din cîte știu eu, intențiile Consiliului Concurenței din acest moment sînt necunoscute. Nu pot decît să sper că vor cîntări atent lucrurile și vor ajunge cît de curînd la prima variantă expusă de dumneavoastră.

10.529 de vizualizări