Mai ţineţi minte care a fost prima declaraţie a Elenei Udrea după câştigarea alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012? „Trebuie să ne întoarcem la brand-ul PDL, la culoarea portocalie“, a gângurit ea în faţa presei, pe 15 decembrie, cu aerul unei gospodine care şi-a lăsat oalele pe foc. Ca să dea şi mai multă consistenţă vrăjitorească spuselor sale, a apărut îmbrăcată într-o bluză oranj, asortată cu o eşarfă în aceeaşi nuanţă. „Vedeţi“, le-a zis ea jurnaliştilor cu mintea împrăştiată, „m-am îmbrăcat iar în portocaliu.“ Iarăşi în portocaliu, pentru că de ce?
Pen’ că acelaşi fost preşedintele al PDL Bucureşti, Elena Udrea, explica, în iunie trecut, decizia de a alege verdele drept culoare de campanie a democrat-liberalilor pentru alegerile locale din Capitală. „Am fost de părere că, la un moment dat, un brand poate să obosească“, a gângurit Udrea extrem de implicată, cu aerul unei dive pe care o scot nurii afară din casă, „depinde şi de context, şi atunci poţi să faci o schimbare de culoare.“ Apoi a scăldat-o şi a trecut într-un registru eco, de Animal Planet: „Vrem să venim cu o culoare proaspătă, verdele este o culoare modernă, care prinde foarte bine. Îmi inspiră prospeţime, tinereţe, forţă, speranţă, înnoire, grijă pentru mediu. Este o culoare luminoasă care arată deschiderea pe care noi o avem pentru bucureşteni, este o culoare caldă, prietenoasă“. Nimeni n-a evaluat lipsa de experienţă de specialist în marketing electoral a Elenei Udrea, dar partidul s-a luat buluc după ea, ca după oaia care a apucat să cadă în prăpastie. Electoratul i-a taxat pe pedelişti, tinereşte, forţos, înnoitor. Or, conform opiniei experţilor în campanii electorale, procente semnificative piedute de PDL s-au datorat şi schimbării peste noapte a brand-ului portocaliu, încât unii se întreabă dacă nu cumva Udrea este angajată sub un steag străin de idealurile oranj şi face jocuri dubioase, roşii sau albastre, deşi nici galbenul liberal nu-i este chiar străin.
Publicat în Cațavencii, nr. 1 (79)/2013







asta ar fi culmea…dupa ce, la schimbarea trecuta de putere, a facut scapata gasca lui cocos, acum sa faca din nou aceeasi figura, da’ inversand partiile :)))….nu cred ca sunt psd-istii chiar asa de fraieri. si nici liberalii 🙂